27.9 C
Sibiu
miercuri, 18 iunie, 2025

Peste 1.300 de locuri rămase libere la clasa pregătitoare în județul Sibiu, după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere

Știri din Județ

Publicitate
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu a anunțat finalizarea celei de-a doua etape de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026. Din cele 1.392 de locuri disponibile în această etapă, doar 92 au fost ocupate, lăsând 1.300 de locuri neocupate în cele 196 de unități de învățământ cu nivel primar din județ.

Situația înscrierilor pe tipuri de învățământ și limba de predare este următoarea:

Învățământ tradițional în limba română: 1.182 de locuri libere, 79 de înscrieri, 1.103 locuri rămase

Învățământ tradițional în limba germană: 43 de locuri, 3 înscrieri
Învățământ tradițional în limba maghiară: 11 locuri, 0 înscrieri
Alternative educaționale în limba română: 2 locuri, 0 înscrieri
Învățământ special în limba română: 28 locuri, 0 înscrieri
Învățământ privat în limba română: 104 locuri, 10 înscrieri
Învățământ privat în limba germană: 22 locuri, 0 înscrieri

În total, pentru anul școlar 2025–2026 au fost solicitate 5.339 de locuri (corespunzătoare unui număr estimat de 269,4 clase). După încheierea celor două etape de înscriere, sunt ocupate 4.039 de locuri (183,6 clase), rămânând peste 1.300 de locuri disponibile.

În municipiul Sibiu, mai sunt locuri libere în mai multe unități de învățământ, cu predare în limba română:

Școala Gimnazială Nr. 10 – 203 locuri
Școala Gimnazială Nr. 25 – 113 locuri
Școala Gimnazială Nr. 23 – 19 locuri
Școala Gimnazială Nr. 8 – 20 locuri
Liceul Tehnologic „Carol I” – 11 locuri
Colegiul Național „Octavian Goga” – 5 locuri
Școala Gimnazială Nr. 11/„Ioan Slavici” – 12 locuri
Școala Gimnazială Nr. 2 – 9 locuri
Școala Gimnazială Nr. 12/13 – 1 loc

Etapa finală de înscriere:

În perioada 1–2 septembrie 2025, ISJ Sibiu va centraliza și soluționa cererile părinților sau reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși, precum și orice alte situații nerezolvate legate de admiterea în clasa pregătitoare. Procesul va avea în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului, conform legislației în vigoare.

Situația centralizată poate fi văzută online: https://drive.google.com/file/d/1Sc4HnhzJQ0IYg4OlY44EbZOw3UccufoK/view

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri