Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică Cod Galben de temperaturi ridicate și disconfort termic, valabilă pentru ziua de joi, 19 iunie, în intervalul 12:00 – 21:00.
Potrivit prognozei, în județul Sibiu și în alte zone din sudul Transilvaniei, temperaturile maxime vor ajunge la 32–33°C, valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi aproape de pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un nivel crescut de disconfort termic.
Zonele afectate includ, alături de județul Sibiu și județele Brașov, Mureș, Alba, Harghita și Covasna, iar autoritățile locale, inclusiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, rămân în stare de alertă pentru eventuale efecte asociate fenomenelor meteo.
Recomandări pentru cetățeni:
–Evitați expunerea prelungită la soare între orele amiezii.
–Hidratați-vă corespunzător și purtați haine deschise la culoare.
–Fiți atenți la semnele de insolație sau epuizare termică, în special în cazul copiilor și vârstnicilor.
Meteorologii avertizează că, în funcție de evoluția fenomenelor, se pot emite și avertizări nowcasting pentru situații severe imediate.