19.1 C
Sibiu
vineri, 20 iunie, 2025

EDITORIAL: După război, mulți viteji se arată. Chiar și în cazul NATO

Știri din Județ

Publicitate
Aniversarea a 5 ani de la decizia de înființare a Comandamentului NATO de la Sibiu a fost prilej de evenimente. Cei de la NATO au dorit un exercițiu de imagine, dar și să marcheze momentul cu ceva note mai speciale. După toate momentele, publice și private, au apărut, cum mă așteptam, nemulțumiții, transformați în mari viteji post-factum.

Și sincer nici nu mă sinchiseam de niscai istorici de care nu a auzit nimeni și care nu reprezintă nimic pentru această știință, dacă nu li se promovau glăscioarele de ofticați în presă. Nu am nimic cu cei care își exprimă opiniile, dar când o fac după ce s-a întâmplat un eveniment în care au fost implicați, chiar și tangențial, mi se pare de prost gust. Mai ales că respectivii au subliniat pe paginile lor de Facebook, că nu au fost plătiți. Cred că asta îi durea mai tare.

Despre ce este vorba? Așa cum am relatat în știre la vremea respectivă, Comandamentul NATO de la noi a inaugurat o sală de protocol denumită SIBIU HALL. Adică Sala Sibiu, pe românește. Militarii au comandat un mega-tapet pe un perete cu temă istorică-militară legat de Sibiu, iar pe alți doi pereți fotografii din istoria recentă a Sibiului.

Au tocmit pentru asta pe Sebastian Marcovici, fotograful primarului Sibiului, dar și cunoscut ani la rând pentru fotografiile sale. Să nu uităm că într-o vreme și Iohannis apela la serviciile sale. Acum, Marcovici e un artist, dar un artist fotograf și le mai are și cu muzica. Ca orice artist și-a pus propria amprentă pe proiect.

Dacă de pereții cu fotografiile sale de la evenimente culturale din Sibiu nu s-a plâns nimeni, „fresca” cu istoria militară a Sibiului a iscat istericale din partea unor istorici, culmea consultați pe proiect, care acum retractează. Dar și de veșnicii apărători ai tunelurilor dacice de pe net, care habar nu au istorie.

Lăsăm deoparte miriapozii de pe Facebook, care oricum cred că pământul e plat și Georgescu noul Mesia, însă istoricii citați prin presa locală și promovați ca atare, dezamăgesc. Personal, nu am auzit de ei, deși sunt pasionat de istorie de vreo 3 decenii. Și m-am documentat despre ei, dar nu am găsit mare brânză.

Problema este că niscavai istorici se erijează în critici de artă. Evident că nu fac diferența între adevărul istoric (pe care nici istoricii nu îl dețin 100%) și o realizare artistică. Mega tapetul de la SIBIU HALL nu este destinat publicului larg spre vizitare. Este un perete realizat, așa cum am relatat zilele trecute, de o echipă condusă de Marcovici din peste 200 de fotografii și reprezentări istorice, îmbinate de Inteligența Artificială într-o lucrare. Timp de două luni s-a lucrat la asta.

Normal că istoricii nu le au cu Inteligența Artificială, dar, se pare, nici cu bunul simț. Faptul că au fost consultați pe niște teme istorice, nu generează ideea că artistul va crea o reprezentare fidelă a trecutului. Iar folosirea IA în artă a devenit o tendință contemporană.

Personal, am văzut imaginea cu pricina. Este o stilizare a unor evenimente istorice mari, bătălia de la Șelimbăr (1599) și cea a Sibiului din 1916, cu statuia Victoriei în centru, de care prefectul nici nu știa unde este amplasată în Sibiu. Iar în fundal cetatea Sibiului. Imaginea rezultată nu este o fotografie istorică, ci o imagine artistică.

Din păcate, românii și chiar și istoricii, încă mai suferă de dorința ca arta să copieze realitatea. Chit că nici ei nu știu exact care a fost realitatea istorică a acelor bătălii. Aflăm informații istorice din texte ale vremii, poate din picturi și alte reprezentări. Dar toate acestea sunt subiective, din perspectiva autorilor vremii.

Să vii în 2025, să critici o lucrare artistică inspirată din istorie, că nu este bună, este de prost gust. Bine că toți istoricii României comuniste, care au trăit bine și după Revoluție, în era Ceaușescu nu mai criticau toate frescele cu „iubitul conducător” ca drept urmaș al marilor lideri români din istorie. Dar în democrație, oricine are tupeu și se exprimă public.

„Fresca” din SIBIU HALL generează mult prea multă retorică publică de la niște indivizi de pe a căror nume cineva acum șterge praful. Și cu siguranță nu vor rămâne în istorie. Mai degrabă analele viitoare vor aminti un artist fotograf, gen Sebastian Marcovici decât pe detractorii săi. Pentru că istoria este scrisă de câștigători și în funcție de ce lași în urmă. Altfel ajungi cel mult o notă de subsol.

Așa că, abia aștept să mai văd lucrări realizate de artiști cu Inteligența Artificială, să ne mai scoată din amorțeala idiocratică în care ne-am băgat de zeci de ani, că noi suntem buricul pământului. Iar în cazul lucrării din SIBIU HALL, clientul, Comandamentul NATO, asta a dorit, asta a primit și s-a arătat extrem de mulțumit. Dacă clientul este mulțumit, restul e tăcere sau, mai bine zis, zgomot de fond.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

FC Hermannstadt a remizat în Turcia