Echipa medicală a Laboratorului de Explorări Funcționale și Endoscopie Bronșică, din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, a reușit să extragă din plămânul unui pacient un os de dimensiuni mari (11 mm x 10 mm). Este vorba despre un sibian în vârstă de 63 de ani, intervenția medicală fiind efectuată de către domnul doctor Ioan Drăghilă, medic pneumolog, cu ajutorul fiber bronhoscopului, aparat aflat în dotarea laboratorului.
„Corpii endobronșici străini la adulți sunt o raritate. De obicei, pacientul uită momentul aspirării corpului străin și pot genera o simptomatologie respiratorie trenantă. La pacientul nostru, retrospectiv, am aflat că momentul inhalării corpului străin a fost în luna februarie, deci în urmă cu circa 4 luni, timp în care pacientul a continuat să prezinte tuse și infecții respiratorii repetate. La examenul CT , pentru că nu exista diagnostic, s-a relevat prezența unui corp străin cu aspect de os, în plămân, acest corp străin fiind extras cu succes de către echipa de bronhologie a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, după o pregătire prealabilă corespunzătoare a pacientului. Sperăm că evoluția post intervenție va fi favorabilă și în acest fel episoadele pneumonice repetate pe care pacientul le-a prezentat, să nu se mai repete” – a declarat dr. Ioan Drăghilă, medic pneumolog, șeful Secției Pneumologie II din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Deși de la începutul acestui an și până în prezent în Laboratorul de Explorări Funcționale și Endoscopie Bronșică au fost efectuate aproape 200 de bronhoscopii, este primul caz din anul 2025 de extragere a unui corp străin prin intermediul acestei proceduri medicale.
„Felicit colectivul medical al Laboratorului de Explorări Funcționale și Endoscopie Bronșică, coordonat de domnul doctor Ioan Drăghilă, pentru procedura reușită și pentru toate eforturile care se fac constant în cadrul acestei structuri medicale. Ne bucurăm că reușim să achiziționăm constant aparatură performantă, cu ajutorul căreia, prin profesionalismul medicilor unității noastre sanitare, aducem beneficii notabile pentru sănătatea pacienților noștri”- transmite Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
În anul 2024, în Laboratorul de Explorări Funcționale și Endoscopie Bronșică al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au fost realizate 309 bronhoscopii.
Imaginile extracției:


