Salvamontiștii atrag din nou atenția asupra riscurilor asumate de turiștii care subestimează dificultatea traseelor montane. Duminică, un apel de urgență a fost primit de la o persoană epuizată fizic, aflată în zona Fereastra Zmeilor, în Munții Făgăraș, pe traseul spre Vârful Moldoveanu.
Persoana făcea parte dintr-un grup de patru, care plecase de dimineață din Bâlea Lac cu intenția de a ajunge pe Moldoveanu și să revină în aceeași zi. În ciuda faptului că traseul dus-întors este extrem de lung și solicitant – considerabil mai dificil decât tura similară spre Negoiu – cei patru au decis să continue drumul, ignorând avertismentele privind gradul de dificultate.
Salvamont Argeș a transmis că persoana epuizată a fost lăsată în urmă de restul grupului, fiind nevoită să se descurce singură. Din fericire, turistul a reușit să alerteze salvatorii montani și a fost localizat rapid. În prezent, salvamontiștii se află în proces de coborâre cu persoana afectată, care va parcurge drumul înapoi pe propriile picioare, după ce va fi rehidratată și stabilizată.
„Poate se va înțelege, în sfârșit, faptul că Moldoveanu dus-întors, făcut într-o singură zi cu plecare din Bâlea Lac, este o tură extrem de lungă! Orgoliul e una, putința e alta…”, au transmis salvatorii, subliniind pericolul deciziilor luate din ambiție și lipsă de pregătire fizică.
Salvamont face apel la responsabilitate și planificare realistă a traseelor, mai ales în zonele alpine dificile, pentru a evita situații care pot pune vieți în pericol.

FOTO principal: suspemunte.com