30.2 C
Sibiu
marți, 24 iunie, 2025

„Memoria Rășinariului în fapte și bucate”: două zile de tradiție vie, meșteșuguri și gastronomie la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Știri din Județ

Publicitate
În zilele de 28 și 29 iunie, între orele 10:00 și 15:00, la Gospodăria de oier transhumant din Rășinari, situată în sectorul tematic „Păstorit” din Muzeul în aer liber, publicul este invitat să redescopere spiritul autentic al Mărginimii Sibiului, în cadrul unui eveniment special intitulat „Memoria Rășinariului în fapte și bucate”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Muzeul Etnografic Rășinari și este dedicat modului de viață tradițional al comunității din Rășinari, una dintre cele mai reprezentative așezări pastorale din județul Sibiu. Toate aceste acțiuni sunt posibile prin susținerea Consiliului Județean Sibiu, prin implicarea activă a Muzeului ASTRA și a partenerilor locali.

Ce activități vor fi?

Șezători cu doamne harnice și elegante din Rășinari, povești spuse în graiul neaoș, cântece de șezătoare, cântece ciobănești și strigături, toate vor anima atmosfera în aceste două zile. Grupul vocal din Rășinari, continuator al Ansamblului Folcloric local atestat încă din 1884, va da glas tradițiilor cu măiestria binecunoscută.

Meșteri lemnari vor continua lucrările începute anul trecut: bâte ciobănești, răbojuri, o bușcă pentru umbră și adăpost, dar și demonstrații de realizare a șiței, prin meșterul Ion Bratu, care duce mai departe un meșteșug transmis din tată-n fiu.

Membrii Cercului de pictură vor readuce în atenție tradiția zugravilor de biserici din Rășinari, legați istoric de Biserica cea Veche și de Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, unde în 1996 a fost reluată această artă sub forma picturii pe sticlă.

Atelierul de confecționare a lumânărilor din seu de oaie va fi reactivat, iar sâmbătă, de la ora 13:30, vizitatorii se vor bucura de jocul Călușerilor, jiana fetelor și cântece la fluieră, într-un adevărat spectacol al obiceiurilor pastorale.

Gustul tradiției va fi completat de ateliere gastronomice cu preparate specifice locului și ocupației: cocoloș cu brânză și mămăligă cu lapte, preparate chiar în gospodărie, așa cum se făceau odinioară.

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze o gospodărie emblematică pentru sectorul „Păstorit”, un micro-univers autentic al vieții de odinioară, cu toate componentele esențiale: casă cu prispă închisă, șură, grajduri, șușop, atelier de lumânări, cămară, și o organizare ce reflectă echilibrul dintre natură, muncă și spiritualitate. Fiecare obiect, colț sau structură vorbește despre credință, familie, pricepere, dăruire și trăinicie.

Evenimentul va celebra și Ziua Iei, prin frumusețea costumelor populare purtate de participantele la șezătoare, însemn identitar esențial al femeii din Mărginime.

„Memoria Rășinariului în fapte și bucate” face parte din programul „Memoria secretă a obiectelor” și este o ocazie rară de a trăi, vedea, gusta și simți viața autentică a comunității rășinărene.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr s-a reunit pentru noul sezon