31.3 C
Sibiu
miercuri, 25 iunie, 2025

60 de copii vulnerabili din mediul rural au depășit riscul analfabetismului printr-un proiect educațional local activ în Ardeal

Știri din Județ

Publicitate
Cei 60 de copii și adolescenți vulnerabili din satele Laslea (jud. Sibiu), Seleuș (jud. Mureș) și Valchid (jud. Sibiu), aflați în ciclurile primar și gimnazial, au reușit să depășească întârzierile în alfabetizare cu ajutorul unei soluții educaționale locale, care activează de 5 ani în Ardeal.

Proiectul educațional a fost realizat de Asociația Casa Naturii, cu sprijinul celei de-a patra finanțări consecutive oferite de Fundația Nouă ne pasă. Între februarie și iunie 2025, cei 60 de copii au făcut parte din Clubul Copiilor, un program care aduce educația de calitate la sat, în zone unde se înregistrează întârzieri îngrijorătoare în dezvoltarea competențelor de bază în citire și înțelegerea mesajului scris.

Casa Naturii este un ONG activ în mediul rural, a cărui misiune este să sprijine tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa și munca în echipă.

Activitățile s-au desfășurat în grupe restrânse, cu întâlniri săptămânale și mese calde care au contribuit la o mai bună concentrare. Atelierele de citire, scriere și dezvoltare a exprimării au abordat subiecte alese de copii: viața Reginei Maria, poezia pe înțelesul copiilor, istoria ciocolatei, cultură muzicală, viața și arta pictorilor celebri, știință, tehnologie și inteligență artificială, Uniunea Europeană, cultura Americii Latine și a Indiei. Elevii de clasa a opta au beneficiat, suplimentar, de pregătire săptămânală pentru examenul național de limba română.

Proiectul face parte dintr-o intervenție constantă, începută în pandemie, care a sprijinit peste 200 de beneficiari dezavantajați din cele trei sate de lângă Sighișoara. Progresul celor 60 de copii a fost posibil datorită implicării a trei formatoare – învățătoare cu experiență din mediul rural, specializate în lucrul cu copii cu nevoi speciale.

Importanța alfabetizării este tot mai prezentă în dezbaterile societății românești, în contextul riscului dezinformării și al nevoii de reziliență comunitară. Tocmai de aceea, intervențiile educaționale locale din mediul rural defavorizat sunt esențiale pentru viitorul României. În acest context, rezultatele Clubului Copiilor sunt remarcabile: 60 de copii citesc bine, au mai puține dificultăți la scris, un vocabular mai dezvoltat și capacitatea de a-și exprima opiniile.

„Mie la Club mi-a plăcut că mi-am dezvoltat cititul și că m-am jucat pe tabla inteligentă.” – a spus S. din Seleuș, beneficiar constant al Clubului.


„Datorită acestui club, elevii clasei a IV-a vin tot mai des la biblioteca școlii să împrumute cărți.” – a observat o profesoară de limba română dintr-o școală beneficiară.

Clubul Copiilor a fost susținut timp de 4 ani consecutiv de Fundația Nouă ne pasă și a beneficiat de sprijinul partenerilor locali. Primăria Hoghilag a co-finanțat mesele copiilor, iar Școlile Laslea, Valchid și Seleuș au găzduit atelierele.

Asociația Casa Naturii: https://casanaturii.ro/ro/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

FC Hermannstadt va juca în prima etapă cu FCSB

BC CSU Sibiu se desparte de un jucător important

Ce îți aduce ziua de mâine la FITS?