31.3 C
Sibiu
miercuri, 25 iunie, 2025

Cetățean spaniol, la un pas de moarte în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Un cetățean spaniol în vârstă de 57 de ani, cu reședința în municipiul Sibiu, ar fi fost la un pas de moarte în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Sibiu.

Conform datelor oficiale, în 2023, pe numele bărbatului, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare. Acesta este bănuit de comiterea unor infracțiuni economice pe teritoriul statului spaniol. A intrat legal în România, beneficia de drept de ședere și desfășura activități comerciale.

Conform surselor Sibiu Independent, în așteptarea unei decizii din partea autorităților române și spaniole, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. De aici au început să apară problemele medicale, acesta fiind în trecut, înainte de încarcerare, supus unei intervenții chirurgicale pe cord, medicii folosind un sistem bypass, o procedură majoră care constă în crearea unei noi căi pentru circulația sângelui, ocolind arterele coronare blocate sau îngustate.

Sursele de încredere Sibiu Independent au declarat că, în perioada detenției în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, cetățeanul spaniol a solicitat ambulanța de trei ori, acuzând probleme cardiace. Aceleași surse au mai precizat că, din cauza condițiilor de detenție, dar și a asistenței medicale care nu ar fi fost la standardele europene, starea de sănătate a acestuia s-ar fi înrăutățit. În condițiile în care primise anterior ajutor medical de două ori din partea echipajelor SAJ, la a treia solicitare s-a luat decizia transportului său spre un aeroport din București, în vederea extrădării către autoritățile spaniole.

Reprezentanții IPJ Sibiu au transmis faptul că: „Un bărbat încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, a primit îngrijiri medicale la solicitare, ulterior fiind extrădat autorităților spaniole.

Reprezentanții SAJ Sibiu au transmis că, în noaptea de 23 iunie, pacientul care acuza probleme cardiace a fost transportat de la Sibiu, terestru, spre un aeroport din București. După acordarea primului ajutor, starea cetățeanului spaniol era stabilă și au putut fi inițiate procedurile de extrădare către autoritățile spaniole.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

O sibiancă fugea de închisoare. A fost prinsă!

FC Hermannstadt va juca în prima etapă cu FCSB

BC CSU Sibiu se desparte de un jucător important