FC Hermannstadt are o zi importantă. La ora 14.00 va fi stabilit programul din Superliga României, iar apoi va juca din nou cu o echipă din Kosovo.
Miercuri, de la ora 14.00, la sediul LPF are loc tragerea la sorți a programului Superligii României. FC Hermannstadt va afla programul sezonului 2025/2026 care va începe în perioada 11-14 iulie și se va încheia în luna mai 2026.
De la ora 17.00, formația pregătită de Marius Măldărășanu va întâlni din nou pe FC Prishtina. Cele două formații s-au întâlnit în urmă cu zece zile, iar scorul a fost egal, 2-2. Sibienii au mai disputat un amical în Turcia, 3-0 cu selecționata jucătorilor africani fără contract.