24.1 C
Sibiu
vineri, 27 iunie, 2025

Criza de la Filarmonica de Stat Sibiu se adâncește: Daniela Cîmpean cere decizie fermă în ședința extraordinară a Consiliului Județean

Știri din Județ

Publicitate
Într-un context tensionat și marcat de constrângeri bugetare majore, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a lansat astăzi, 26 iunie 2025, un apel ferm către toți consilierii județeni pentru a-și exprima public și argumentat pozițiile privind proiectul de reorganizare a Filarmonicii de Stat Sibiu. În cadrul ședinței ordinare a CJ Sibiu, ea a subliniat lipsa posibilităților de suplimentare a fondurilor și a anunțat convocarea unei ședințe extraordinare pentru data de 30 iunie, când proiectul de reorganizare va fi supus din nou la vot. Redăm integral declarația de presă:

DECLARAȚIE DE PRESĂ

Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu
26 iunie 2025

Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu, am solicitat tuturor consilierilor județeni să prezinte, în mod public și argumentat, concluziile sau eventualele soluții alternative privind proiectul de reorganizare a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Este esențial să clarificăm un lucru fundamental:
Toate instituțiile subordonate au primit mai puțini bani în 2025, pentru că și bugetul județului Sibiu a fost redus drastic față de anii anteriori, în urma aplicării criteriilor de alocare bugetară pe baza ultimului recensământ și a prevederilor OUG 156/2024.
Așadar, nu există posibilitatea unei rectificări bugetare. Nu avem rezerve bugetare. Nu putem distribui fonduri care nu ne-au fost alocate de stat.

În acest context, nu a fost identificată nici până astăzi o soluție economică legală care să permită plata integrală a salariilor la Filarmonica de Stat Sibiu până la sfârșitul anului 2025, în condițiile actualului stat de funcții.

Sunt mulți consilieri județeni care au înțeles momentul și necesitatea demersului.
Sunt însă, și consilieri județeni care, în ciuda apelului meu repetat la echilibru și asumare, au tratat subiectul cu superficialitate. Alții au fost mai preocupați de reacția provocată de o conferință a managerului instituției – în care, de fapt, a fost spus adevărul – decât de soarta angajaților și viitorul Filarmonicii.

În aceste condiții, am convocat o ședință extraordinară a Consiliului Județean Sibiu în data de luni, 30 iunie 2025, în cadrul căreia voi supune din nou la vot proiectul de reorganizare.

Avertizez public: orice nouă amânare va agrava criza. Cu fiecare lună în care decizia este evitată, ne apropiem de momentul în care nu vom mai putea plăti salariile. Și atunci, alternativa nu va mai fi o reorganizare echilibrată și controlată, ci măsuri mult mai dure, care vor afecta un număr și mai mare de angajați și pot bloca complet activitatea artistică.

Documentele oficiale, inclusiv cele transmise de Filarmonică, arată limpede:

  • Salariile pot fi plătite integral doar până la data de 10 iulie.
  • Din luna august, instituția nu mai are fonduri suficiente pentru cheltuieli de personal.
  • Speranța unei alocări ulterioare din fondul de 2% este incertă și nu poate fi garantată și nici cuantificată.

Să fie clar: nu vorbim despre o decizie politică, ci despre o obligație legală și administrativă de a încadra o instituție publică în bugetul deja votat. Nu putem cere managerilor să respecte legea, dar să le blocăm instrumentele prin care o pot face.

Tergiversarea deciziei de reorganizare pune în pericol funcționarea Filarmonicii și veniturile angajaților.

Cer tuturor consilierilor județeni să se ridice la nivelul responsabilității mandatului primit. Cetățenii nu așteaptă de la noi calcule politicianiste. Așteaptă decizii care salvează instituții, garantează legalitatea cheltuirii banului public și mențin calitatea actului artistic.

În caz contrar, trebuie să știe că există riscul unor consecințe juridice legate de blocajul decizional și neaplicarea unei hotărâri conforme cu bugetul aprobat chiar de către Consiliu.

Reorganizarea propusă nu este o opțiune. Este singura soluție rațională, legală și eficientă în actualul cadru financiar.

Luni, 30 iunie, nu vom mai putea amâna. Este momentul unei decizii. Este testul real al asumării.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ce te așteaptă mâine la FITS?