Criza salarială și instituțională de la Filarmonica de Stat Sibiu este expresia dureroasă a modului în care cultura este administrată în România – între bâlbâieli birocratice, lipsă de dialog real și soluții pripite care ocolesc adevăratele probleme. În loc să se discute despre subfinanțare, despre lipsa unei legislații coerente sau despre importanța investiției în cultură, totul riscă să se reducă la o falsă rezolvare: schimbarea managerului. O idee greșită, populistă și periculoasă.
Un calendar care vorbește de la sine
Cronologia evenimentelor arată clar că această criză nu este rodul unui management deficitar, ci al unui blocaj sistemic între autorități, sindicat și angajați. Din decembrie 2024, Consiliul Județean Sibiu (CJS) a cerut Filarmonicii (FSS) propunerea de buget pentru anul 2025, iar aceasta a fost transmisă pe 19 decembrie. A urmat solicitarea adaptării bugetului la noile reglementări (OUG 156/2024), iar pe 20 ianuarie 2025 FSS a trimis propunerea completă pentru personal.
Pe 20 martie bugetul a fost aprobat de CJS. Totuși, tensiunile încep să devină vizibile: deși FSS informează Consiliul Artistic și angajații despre buget, orice tentativă de consultare reală cu sindicatul SAIFS eșuează. Pe 11 și 16 aprilie, FSS trimite invitații pentru dialog, dar SAIFS refuză sistematic participarea. În aceeași perioadă, FSS face eforturi de legalitate și transparență, notificând toate părțile implicate și supunând reorganizarea votului Consiliului Administrativ.
Așadar, cum poți acuza lipsă de transparență sau management defectuos într-o instituție care trimite constant invitații la dialog, oferă documente și respectă proceduri, în timp ce sindicatul refuză să participe?
De la reorganizare la retragere
Pe 29 mai, Consiliul Județean Sibiu a retras proiectul de reorganizare. Nu pentru că era ilegal, nu pentru că nu fusese discutat sau fundamentat, ci pentru că a devenit prea „fierbinte” politic. Mai mult, după o nouă rundă de consultări interne în iunie, FSS a transmis din nou propunerea către autorități – un semn clar că instituția caută soluții și nu scapă de responsabilitate.
Dar între timp, tensiunile s-au inflamat în spațiul public, iar o parte din angajați – lipsiți de explicații sau încurajați de un discurs sindicalizat și tensionat – au fost împinși spre protest. Iar soluția oferită de unii actori? Schimbarea managerului. Ca și cum, înlocuind o persoană care respectă procedura, dialogul și legea, se va debloca un sistem subfinanțat, cu salarizare precară și cu reglementări rigide.
E nevoie de soluții, nu de vinovați
Filarmonica Sibiu nu este doar o instituție de cultură – este un simbol al valorii artistice și al profesionalismului într-un oraș care se mândrește cu tradiția sa culturală. Nu o „repari” înlocuind manageri sau fugind de responsabilități, ci investind în ea și respectând vocile care o fac vie: artiștii, managerii, publicul.
Adevărul este simplu: salariile artiștilor sunt mici pentru că finanțarea e mică, iar grilele sunt inflexibile. Conflictele apar pentru că legea salarizării nu se aplică uniform în instituțiile de cultură. Reorganizările devin necesare tocmai pentru că vechile scheme de personal sunt depășite, iar fondurile trebuie distribuite mai echitabil.
Problema este generală la instituțiile de cultură. Există la Filarmonica Sibiu situații, spre exemplu, paradoxale, în care angajați instrumentiști câștigă mult mai mult decât managerul instituției.
Concluzie
Dacă vrem o Filarmonică puternică, stabilă și prestigioasă, trebuie să ieșim din logica „schimbăm omul și rezolvăm criza”. Adevărata reformă e mai grea: presupune finanțare predictibilă, un cadru legislativ coerent și dialog real cu toate părțile – nu doar cele care țipă mai tare. Managerii nu sunt inamici. Sunt uneori singurii care mai țin în viață o instituție în derivă.
Nu avem nevoie de un nou director. Avem nevoie de un nou respect față de cultură.
