Deputatul PNL Raluca Turcan a susținut astăzi o conferință de presă la Sibiu, în care a lansat un apel ferm către Ministerul Sănătății pentru aplicarea de urgență a Legii nr. 54/2024, privind vaccinarea gratuită anti-HPV pentru tinerii cu vârste între 11 și 26 de ani.
Raluca Turcan a reamintit că legea, inițiată de ea împreună cu alți colegi din PNL este promulgată, publicată în Monitorul Oficial și în vigoare de aproape o lună, însă nu poate fi aplicată din cauza inacțiunii instituționale.
„La început de mandat al ministrului Sănătății solicit să pună în aplicare, de urgență, această măsură. Vorbim despre o lege clară, care extinde vaccinarea gratuită împotriva HPV pentru fete și băieți, până la vârsta de 26 de ani”, a subliniat Raluca Turcan.
Deputatul PNL a atras atenția că Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică nu au emis încă procedura de lucru, iar aplicația RENV Registrul Electronic Național de Vaccinăr nu permite înregistrarea vaccinurilor HPV pentru grupa extinsă de vârstă. În lipsa acestor elemente esențiale, medicii de familie nu pot vaccina, deși există deja cereri din partea tinerilor și a părinților.
„Cu cât sistemul de sănătate ezită, vieți continuă să fie puse în pericol”- a avertizat Raluca Turcan, menționând că România are una dintre cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate prin cancer de col uterin din UE, iar peste 1.800 de femei pierd anual lupta cu această boală prevenibilă.
Ea a subliniat că vaccinul anti-HPV este sigur, eficient și recunoscut internațional, cu rezultate spectaculoase în țări precum Marea Britanie și Australia, unde vaccinarea a redus aproape complet cazurile de cancer de col uterin.
„Avem legislația, avem vaccinul, avem interesul cetățenilor – și, din păcate, lipsa de acțiune. Cer ministrului Sănătății să emită procedura, să actualizeze RENV, să comunice cu medicii de familie și să pună în funcțiune campania. Nu e nevoie de fonduri suplimentare. E nevoie doar de voință și de asumare”, a declarat ferm Raluca Turcan.
În final, deputatul PNL a subliniat caracterul vital al aplicării acestei legi:
„Această lege este un pas important. Dar fără aplicare, rămâne doar o promisiune goală. Iar promisiunile goale nu salvează vieți. Nu cer imposibilul. Cer normalitatea. Cer funcționalitate. Cer responsabilitate.”