Teatrul de Balet Sibiu invită publicul miercuri, 2 iulie, ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, la un spectacol profund și emoționant: „About us – Despre noi”, o creație de teatru-dans care explorează teme actuale precum multiculturalitatea, prietenia, munca în echipă și acceptarea diferențelor culturale.
Montat de regizoarea și coregrafa Beatrice Rancea, una dintre cele mai respectate figuri ale scenei românești, împreună cu tânărul coregraf Dragoș Roșu, spectacolul este inspirat din realitatea companiei Teatrului de Balet Sibiu, formată din artiști care au ales să părăsească țările natale pentru a-și urma vocația.
„About us – Despre noi” aduce pe scenă un mix emoționant de teatru și dans, în interpretarea actorilor Iuliana Moise și Claudiu Bleonț (Teatrul Național București), alături de dansatorii Teatrului de Balet Sibiu, oferind o reflecție artistică asupra destinului tinerilor care își regăsesc identitatea în artă, departe de casă.
Biletele pot fi achiziționate online de pe kompostor.ro, de la sediul Teatrului de Balet Sibiu (Parcul Tineretului, nr. 1) în zilele de luni până miercuri, între orele 9:00 – 16:00, sau în seara evenimentului, direct de la intrare.
Prețul unui bilet este de 20 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere 50%.