Peste 1.170 de copii și tineri din județul Sibiu au descoperit știința ca experiență vie, între noiembrie 2024 și iunie 2025, prin ediția a șaptea a Fondului Științescu Sibiu. Cu o finanțare totală de 99.000 lei, oferită de Fundația Comunitară Sibiu, programul a susținut 8 proiecte educaționale STEAM, cu accent special pe inteligență artificială. Activitățile s-au desfășurat în Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Cristian, Cârța, Chirpăr, Roșia și zona periurbană a Șelimbărului, conectând copiii la un mod de învățare bazat pe practică, tehnologie și colaborare.
„Fondul Științescu nu aduce doar promovarea educației, ci și un alt tip de energie: încrederea că lucrurile se pot schimba atunci când comunitatea investește în educație. Ne-am bucurat să vedem profesori entuziaști, elevi curioși și părinți implicați, un trio care odată activat poate transforma radical felul în care se învață științele. Impactul acestor proiecte depășește granițele claselor în care s-au desfășurat, vorbim despre modele de implicare care pot fi replicate și în alte comunități.”- a declarat Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu.
Știința, explorată prin robotică, AI și proiecte interdisciplinare
De la roboți construiți în școli rurale, până la experimente de cercetare și biblioteci digitale, proiectele au pus în mâinile elevilor instrumentele viitorului:
„CentiTech” a unit robotică și biologie: elevii din Șelimbăr și Cisnădie au construit roboți și au monitorizat viața a două specii exotice, combinând observația biologică cu programarea AI.
„Little AI Dragons” a dus 45 de copii în lumea clasificării de imagini, algoritmilor antrenați și aplicațiilor bazate pe AI.
Clubul de Robotică Independența a organizat ateliere și participări la competiții, unde 45 de elevi au învățat să programeze în C, să folosească Arduino și să proiecteze roboți.
„RoboSteam Cristian” a devenit un centru tehnologic rural cu peste 240 de elevi implicați, prin activități care au conectat știința cu arta, muzica și geografia.
Mediul, explorat cu știința în mână
Proiectele de știință aplicată au transformat mediul în sală de clasă:
„Monitorizarea pH-ului apelor și solului” în Cisnădie a implicat elevii în colectarea și analiza datelor de mediu, integrând rezultatele în lecții interactive.
„De la știință la acțiune” a activat 440 de elevi din Colinele Transilvaniei în explorări de ecosisteme și activități de citizen science.
Tehnologia, ca limbaj universal al educației
„Biblioteca științifico-digitală” a produs 20 de cărți digitale interactive despre oameni de știință și invenții, accesibile prin QR și dezvoltate cu AI, de elevi din școli diferite.
„AI-EduBot”, desfășurat la Mediaș, a oferit elevilor cu cerințe educaționale speciale acces la robotică, VR și programare, demonstrând potențialul tehnologiei în educația incluzivă.
Rezultate care depășesc sala de clasă
Ediția a șaptea a Fondului Științescu a demonstrat că educația poate deveni inspirație și acțiune, atunci când este adaptată comunității și susținută prin colaborare.
„Această ediție a adus împreună idei diverse, energii complementare și un scop comun: acela de a conecta copiii și tinerii la educația pentru viitor. Am văzut cum inteligența artificială, mediul și știința pot fi traduse pe înțelesul elevilor prin activități creative, adaptate vârstei și comunității. Este un semn clar că avem resurse și oameni care pot transforma educația locală într-un exemplu de bună practică.”- a afirmat Mădălina Pîșcu, directoare adjunctă, Fundația Comunitară Sibiu.
Proiectele au încheiat activitățile și se află acum în etapa de evaluare. În toamnă, urmează lansarea ediției a opta – Științescu Sibiu 8.0.
Științescu Alba 2.0: peste 1.700 de copii implicați în educație STEAM
În paralel, Fondul Științescu Alba și-a încheiat cu succes cea de-a doua ediție. Între noiembrie 2024 și iunie 2025, 9 proiecte au oferit experiențe educaționale STEAM pentru peste 1.700 de copii și tineri. De la tururi astronomice și experimente chimice, până la modelare 3D și explorări ale biodiversității, proiectele au fost coordonate de profesori, artiști, părinți și cercetași, desfășurate în școli, biblioteci și natură.
Fondul Științescu este un program național al Federației Fundațiile Comunitare din România, coordonat local de Fundația Comunitară Sibiu în județele Sibiu și Alba, cu sprijinul Romanian-American Foundation, Fundației Bosch România, Visma Software Romania, Inspectoratelor Școlare Județene Sibiu și Alba.


