Asociația Elijah organizează în data de 4 iulie cea de-a 13-a ediție a evenimentului „Dansul Corbilor”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00, în curtea Căminului Cultural din comuna Roșia și urmărește va aduce sărbătoarea muzicii, dansului și solidarității.
Evenimentul aduce în prim-plan copiii și tinerii din satele defavorizate ale zonei, care vor urca pe scenă pentru a susține un spectacol vibrant, încărcat de emoție și autenticitate. Pe scenă vor evolua formațiile și ansamblurile crescute în cadrul proiectelor muzicale Elijah – Veselijah, Armonijah, Alegrijah, Șatra Elijah, Șatra Regală, Corul Elijah și Orchestra Sukar Yakha, coordonată de dirijorul Felix Briceno, alături de Grupul de Dans Popular „Plaiurile Roșioarei”, susținut de Primăria Comunei Roșia.
Spectacolul va cuprinde piese din registre muzicale variate: de la muzică tradițională românească, la folclor urban, ritmuri balcanice și compoziții originale.
Momentul central va fi interpretarea Imnului Elijah, susținut de un grup format din peste 170 de copii, un act artistic de forță și sensibilitate, care sintetizează misiunea asociației.
Fondată de părintele Georg Sporschill și Ruth Zenkert, Asociația Elijah lucrează de peste un deceniu în sprijinul copiilor și familiilor vulnerabile din zonele izolate ale Văii Hârtibaciului. Cu centre educaționale, școli de muzică, locuințe sociale și sprijin constant, Elijah redă speranța acolo unde aceasta părea pierdută. Activitățile artistice precum „Dansul Corbilor” devin catalizatori ai încrederii, demnității și responsabilității în rândul tinerilor, contribuind la formarea unei comunități mai unite.
De-a lungul ultimului an, tinerii Elijah au fost aplaudați pe Esplanada Sălii Thalia în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în Dortmund și chiar în spații unde cultura pătrunde rar, în penitenciarele Codlea și Aiud. Elijah a dus speranța și muzica acolo unde ea doar pâlpâie.
„Vă așteptăm cu drag să fiți martori ai schimbării prin cultură și iubire!”-transmit organizatorii

