Piața Mare din Sibiu se va transforma mâine de la ora 21:00 într-o scenă sub cerul liber, găzduind un concert simfonic excepțional în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane. Evenimentul aduce în prim-plan jazzul simfonic american, într-o seară dedicată celor mai reprezentative lucrări ale compozitorilor George Gershwin și Aaron Copland. Evenimentul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025 și susținut de Consiliul Județean Sibiu.
Pe scenă vor urca muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de invitați internaționali de prestigiu. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Volker Hartung (Germania), iar clarinetistul italian Kevin Spagnolo va susține un solo spectaculos în cadrul concertului pentru clarinet semnat de Copland.
Programul serii:
George Gershwin – Uvertura Cubaneză
Aaron Copland – Concert pentru clarinet și orchestră
George Gershwin – Promenada “Walking the Dog”
George Gershwin – Porgy and Bess: A Symphonic Picture
Concertul este un omagiu adus fuziunii dintre lirismul american și efervescența jazzului, într-o atmosferă ce promite să încânte publicul sibian și turiștii prezenți în oraș.