Deputatul PNL Raluca Turcan a participat astăzi, 2 iulie, la recepția organizată de Ambasada SUA din Bucureşti cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii. Aceasta a transmis un mesaj public de apreciere profundă față de parteneriatul strategic dintre România și SUA.
„A fost o mare bucurie să particip azi la recepția dedicată Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii”- a scris Raluca Turcan, într-un mesaj public. Ea a subliniat importanța deosebită a Statelor Unite în arhitectura globală, nu doar ca aliat, ci ca model de progres și democrație:
„Personal, nu îmi închipui lumea fără Statele Unite. De-a lungul istoriei, America a fost un sprijin esențial pentru democrație, un aliat puternic în momente de criză, un motor al progresului tehnologic și un promotor al libertăților individuale – pentru întreaga lume, dar și pentru România.”
Raluca Turcan a evidențiat și rolul formator al instituțiilor americane, amintind de influența culturală și educațională a acestei națiuni:
„Inovațiile care ne schimbă viețile, filmele care ne inspiră, universitățile care formează generații de lideri și sprijinul oferit partenerilor din întreaga lume, toate acestea sunt parte din ceea ce face națiunea americană cu adevărat extraordinară.”