Atmosferă de sărbătoare, miresme îmbietoare și spirit de competiție la Târgul de Țară din Muzeul ASTRA, unde s-a desfășurat, în acest weekend, unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului Hungarikum Napok – Concursul de gătit gulaș.
Nu mai puțin de 32 de echipe, venite din 19 localități din România și din alte patru țări europene, și-au pus la bătaie priceperea culinară și rețetele tradiționale pentru a pregăti cel mai bun gulaș. Evenimentul a adunat sute de vizitatori, care au avut ocazia nu doar să admire procesul de gătire la ceaun, ci și să guste din preparatele realizate de concurenți.
Competiția a fost organizată de Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, și face parte dintr-o serie mai amplă de manifestări culturale menite să celebreze tradițiile și valorile comunității maghiare.
Pe lângă latura gastronomică, festivalul Hungarikum Napok propune an de an un program diversificat: concerte, spectacole de dansuri populare, ateliere pentru copii, expoziții de artizanat și degustări de produse tradiționale. Totul într-un cadru natural de poveste, în inima pădurii Dumbrava.