25.2 C
Sibiu
miercuri, 16 iulie, 2025

Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu participă la protestul național din fața Parlamentului

Știri din Județ

Publicitate
Sindicatul Învățământului Preuniversitar (S.I.P.) Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, participă astăzi, 7 iulie, la protestul organizat în fața Parlamentului României, trimițând o delegație cu mandat clar: transmiterea solicitării de a opri haosul iminent în sistemul de învățământ, generat de măsurile fiscale propuse de Guvern.

Într-un apel direct adresat parlamentarilor de Sibiu, sindicatul cere sprijin pentru susținerea urgentă a amendamentelor la proiectul de lege privind unele măsuri fiscale, ce urmează să fie asumat în aceeași zi de către Guvernul României. Solicitarea este adresată senatorilor Ruxandra Cibu Deaconu (USR), Nicolae Neagu (PNL), Luminița Păucean-Fernandes (AUR) și deputaților Adrian Echert (USR), Nicolae-Mirel Ion (SOS), Fabian-Cristian Radu (AUR), Bogdan Trif (PSD), Raluca Turcan (PNL) și Sebastian-Andrei Kroncsiş (POT).

Printre amendamentele solicitate se regăsesc:
Abrogarea unor articole din Legea salarizării (Legea-cadru nr. 153/2017), care afectează veniturile cadrelor didactice;
Eliminarea modificărilor ce limitează acordarea voucherelor de vacanță;
Anularea modificărilor la Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care privesc normele didactice, degrevările și alte drepturi ale personalului din învățământ;
Oprirea introducerii de ore remediale suplimentare, considerate o povară atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

„Opriți sacrificarea dascălilor și elevilor!”, se arată în comunicatul transmis de sindicat. Reprezentanții profesorilor acuză că modificările propuse vor conduce la un sistem suprasolicitat și subfinanțat, în care copiii riscă să petreacă mai mult timp în școală decât acasă, fără ca statul să asigure condiții decente de lucru și învățare.

Sindicatul subliniază că acțiunea nu este politică și nu susține niciun partid. Protestul este un semnal de alarmă adresat guvernanților pentru a respecta jurământul față de țară și de educație.

„Opriți promovarea anarhiei! Ați făcut un jurământ față de țară și de neam, respectați-l! Vă doriți ca timpul petrecut în școală de copii să crească? Copii vor avea câte o oră în plus, remedială, la fiecare materie, deoarece nu toți sunt evaluați cu calificative și note maxime! Adunați, oare vreți să-I lăsați să și doarmă la școală? Creați condiții! Oferiți venituri de nivel European!” – au transmis reprezentanții Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri