Deasupra șuvoiului constant de mașini ce străbate Valea Oltului pe DN7, într-un peisaj care taie răsuflarea, se desfășoară, tăcut, o altă lume. O lume a șantierului înălțat pe stâncă, a drumurilor tehnologice care par că se agață de versanți și a utilajelor gigantice ce par miniaturi pe fundalul abrupt al munților. Acolo, departe de ochiul obișnuit al șoferului grăbit, se conturează – la propriu și la figurat – viitorul.
Ne aflăm pe traseul secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu–Pitești, între Boița și Cornetu, un tronson considerat cel mai dificil din întreaga construcție a A1. La doar câteva zeci de metri lateral față de drumul național, dar la aproape 100 de metri înălțime, se văd drumurile tehnologice – o rețea provizorie construită special pentru a permite accesul utilajelor grele și transporturilor speciale.
Turcii de la MAPA și CENGIZ, firme cu o reputație internațională impresionantă, au croit până acum peste 25 de kilometri de astfel de drumuri. Până la finalul lucrărilor, această rețea se va extinde până la 100 de kilometri, sprijinind execuția celor 31 de kilometri de autostradă din lotul 2. Lucrările se fac aproape de DN7, dar în același timp, la mare înălțime, unde pe un versant abrupt am putut vedea șerpuind o basculantă de zeci de tone.

Spectacolul vizual este demn de un film: pământ roșcat tăiat în unghiuri dure, utilaje în mișcare pe fundalul pădurilor dense și norii care coboară peste coamele munților. De sus, dintr-un punct de observație improvizat, se vede cum aceste drumuri par suspendate peste haosul rutier de dedesubt.
Pe cât de spectaculos, pe atât de sensibil este acest șantier. Siguranța este o prioritate, spun la unison reprezentanții constructorului, cei de la CNAIR și oficialii din Ministerul Transporturilor. Zonele de intersecție cu DN7 au fost gândite astfel încât să nu perturbe fluxul de trafic – un element vital pentru una dintre cele mai circulate artere din România. Au fost instalate sensuri giratorii acolo unde terenul a permis, intersecțiile au fost lărgite, iar echipele mixte de inspecție verifică periodic starea șantierului și a drumului național.

Cu toate aceste măsuri, mesajul pentru șoferi rămâne același: răbdare și prudență. Pentru constructori este evident o provocare uriașă să construiești fără să închizi nicio bandă de circulație pe un drum atât de aglomerat.
Lucrările au început în forță la Boița, acolo unde deja au fost montate primele grinzi pe picioarele viitorului viaduct. Urmează tuneluri, poduri și pasaje peste râul Olt, peste calea ferată și pe sub satele din județul Vâlcea. Este o autostradă ce pare că se naște din munte – la propriu.

Cine sunt cei care construiesc autostrada?
MAPA Group și CENGIZ Holding sunt două dintre cele mai mari companii turcești din domeniul infrastructurii, cu un portofoliu impresionant. Printre proiectele lor se numără aeroporturi internaționale, metroul din Istanbul, baraje gigantice și autostrăzi în Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Europa. Cu peste 60.000 de angajați împreună, cele două companii sunt obișnuite cu provocările de teren. Iar ceea ce construiesc acum în România este, spun ei, una dintre cele mai ambițioase lucrări din Europa de Sud-Est.
Între Valea Oltului și cer, această autostradă prinde formă în fiecare zi. Cu muncă la înălțime, cu precizie inginerească și cu o tăcere grea, ruptă doar de motoarele utilajelor grele. E șantierul pe care, deși nu-l vezi de pe drum, îl vei simți în curând – în kilometri de autostradă, în ore câștigate, în siguranță sporită.