În perioada 10–12 iulie 2025, județul Sibiu devine din nou centrul sporturilor cu motor din România, odată cu desfășurarea Raliului Sibiului, una dintre cele mai așteptate competiții automobilistice ale anului.
La start sunt așteptate aproximativ 70 de echipe, atât din țară, cât și din străinătate. Competiția va include 10 probe speciale, care se vor desfășura pe mai multe sectoare de drumuri publice din județul Sibiu. Din acest motiv, traficul rutier va fi restricționat complet pe traseele de concurs, iar circulația va fi deviată pe rute alternative.
Polițiștii sibieni vor fi mobilizați pe tot parcursul evenimentului, având misiunea de a dirija traficul, de a impune respectarea restricțiilor și de a preveni orice tip de incident. De asemenea, forțele de ordine vor asigura deschiderea oficială a competiției, festivitatea de prezentare a echipajelor și parada concurenților.
Intersecțiile majore de pe traseul competiției vor fi supravegheate de agenți de poliție rutieră și ordine publică, care vor gestiona siguranța rutieră și fluidizarea circulației în zonele afectate.
Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu recomandă tuturor participanților la trafic să respecte indicațiile polițiștilor, să evite parcarea autovehiculelor în apropierea traseului de concurs și să nu blocheze partea carosabilă. De asemenea, șoferii sunt rugați să utilizeze rutele ocolitoare, pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv.
Informații detaliate despre trasee, restricții și programul complet pot fi consultate pe site-ul oficial al competiției: raliul-sibiului.ro