În primăvara anului 1961, redactorii Flacăra Sibiului pășeau în comuna Vurpăr pentru a documenta „viața nouă” a colectiviștilor. Reportajul de atunci surprindea o comunitate în plină transformare socialistă, cu gospodării colective în expansiune, grajduri noi, planuri îndrăznețe și un discurs propagandistic tipic epocii. Dar dincolo de ideologie, răzbate o energie reală, un entuziasm local și mândria unui sat în plină reconstrucție.
„O mare orchestră ce execută o simfonie”
„Am ajuns în Vurpăr de dimineață, pe un timp răcoros. În cale am întâlnit tractoare și atelaje ce mergeau la câmp. Sus, pe coama dealului din stânga comunei, oile colectivei pășteau în trifoiști”, scriau jurnaliștii în deschiderea reportajului.
Imaginea unei comune în mișcare este dublată de metafore grandioase: „Să dirijezi întreaga activitate a gospodăriei nu-i deloc ușor. Este ca și cum ai dirija o mare orchestră ce execută o simfonie. Îți cere pricepere, măiestrie.”
O gospodărie colectivă-model
Comuna era prezentată drept un exemplu de succes al colectivizării: gospodăria agricolă colectivă (GAC) înființată în 1950 crescuse spectaculos în doar un deceniu. Președintele de atunci, tovarășul Banea Ioan, declara:
„Punând față în față realizările obținute de la înființare, cu cele de acum, ne cuprinde un simțământ de legitimă mândrie. Dacă la început aveam doar 600 hectare de pământ și câteva taurine, astăzi avem 1.600 hectare și 218 taurine.”
Sectoarele considerate strategice, precum zootehnia sau cultura sfeclei de zahăr, erau în plină dezvoltare. De exemplu, doar din cultura sfeclei s-au realizat venituri de peste 380.000 lei. GAC-ul vindea către stat grâu, porumb, sfeclă, lapte – și obținea în schimb „mari venituri bănești”, relatându-se pentru anul anterior o sumă de aproape un milion de lei.
Hărnicia care „nu încape în statistici”
Autorii subliniau că dincolo de cifre, „hărnicia vurpărenilor, elanul și dragostea cu care muncesc pentru continua înflorire a gospodăriei nu au fost cuprinse în nici una din statistici. Le simți însă și le întâlnești la fiecare pas.”
Activitatea organizației de partid era descrisă ca fiind motorul dezvoltării – fiecare comunist primind responsabilități concrete în sectorul de producție. „Brigadierul zootehnic Băra Ioan răspunde de creșterea numărului de animale prin cumpărări și din prăsilă proprie.”
Zootehnia – un „combinat” în Zăvoi
La marginea satului, în Zăvoi, se dezvoltase un adevărat „combinat zootehnic”, cu grajduri pentru vaci, porci și oi. „Grajdurile adăpostesc 218 taurine din care 71 vaci cu lapte. Numărul oilor a crescut la 1.103, iar cel al porcilor la 210, din care scroafe fătătoare 40.”
Brigadierul Băra promitea planuri și mai ambițioase: „Vom mări numărul de animale în acest an de la 218 taurine la aproape 500, iar al oilor va ajunge la 1.700 capete.”
Case noi și viață mai bună
O secțiune întreagă este dedicată „casei nou ridicate pe ulițele satului”, simbol al îmbunătățirii nivelului de trai. „Aproape că nu există stradă în Vurpăr pe care să nu vezi case noi ridicate de colectiviști.”
Un exemplu e dat de casa lui Gabor Ioan: „E arătoasă și trainică, ridicată pe lespezi de piatră. La poartă se află chiar familia colectivistului.”
De asemenea, în text se remarcă o listă impresionantă de „bunuri moderne” achiziționate de săteni: „Mulți și-au cumpărat biciclete, aparate de radio, mobilă, mașini de spălat rufe, aragazuri.”
VIDEO: Vurpăr în 1969
Brigăzile muncii și canalul de la „Ștenii”
Cei de la Flacăra Sibiului remarcau activitatea din teren: „Cele șase brigăzi de câmp dau acum bătălia însămânțărilor. În fața Zăvoiului și dealul Ștenii munca este în toi.”
Se menționa și un proiect de asanare: „Pentru a înlătura pagubele pricinuite de inundații, colectiviștii au hotărât să construiască mai multe canale de scurgere a apei.”
Sașii, deși formau majoritatea locuitorilor comunei, sunt evitați în articole
Cea mai importantă comunitate era cea a sașilor, aceștia nu apar menționați în articolele din 1961 decât printr-un citat: „Toată comuna formează o singură familie — familia unită a țăranilor români și germani din Vurpăr.” (Banea Ioan, președinte GAC Vurpăr, 1961).
Acest pasaj ilustrează modul în care autoritățile comuniste promovau ideea de solidaritate între etnii în cadrul noii organizări sociale – în acest caz, în contextul gospodăriei agricole colective (GAC).
Deși nu sunt oferite detalii etnografice sau culturale despre comunitatea săsească (limbă, religie, obiceiuri), este limpede că aceasta era încă prezentă și activă în comună, iar apartenența sa la colectivă era considerată un succes politic.
Concluzie: portretul unei comune-model
Articolul din 1961 contura un portret propagandistic, dar plin de detalii locale, al unei comune în plină modernizare rurală. Prin munca organizată, tehnică agricolă modernă și entuziasmul oamenilor, Vurpăr era transformată într-un „model” al epocii. Astăzi, documentul rămâne o sursă valoroasă pentru înțelegerea mentalităților, discursurilor și proiectelor rurale în perioada colectivizării.
Sursa foto: Pozele alb negrru Flacăra Sibiului 1961, Pozele color din 1978 https://hog-burgberg.de/
