Rezultatele finale ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea iunie 2025, arată o rată de promovare de 83,6% la nivelul județului Sibiu, în creștere cu 0,1% față de situația inițială, înainte de soluționarea contestațiilor. Un număr de 2618 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, în timp ce 513 elevi au avut medii sub 5.
În urma contestațiilor, 537 de note au fost reevaluate. Dintre acestea, 316 note au fost mărite, 160 micșorate, iar 61 au rămas nemodificate. Cele mai multe contestații s-au înregistrat la Limba și literatura română 305, urmate de Matematică 178 și Limba germană maternă 53.
Distribuția finală a rezultatelor pe discipline este următoarea:
Limba și literatura română: 88,53% dintre candidați (2787 elevi) au obținut note peste sau egale cu 5, inclusiv 8 note de 10.
Matematică: 77,42% dintre elevi (2424) au promovat proba, 16 dintre aceștia obținând nota maximă.
Limba maternă: 96,76% promovare (389 elevi), cu 4 note de 10.
Numărul elevilor cu media 10 la nivelul județului a rămas neschimbat, fiind doar doi, provenind de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu.
În județ au fost evaluate rezultate din 127 de unități de învățământ, însă cinci școli nu au înregistrat niciun elev cu media peste 5: Școala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoș, Ațel, Hoghilag, Mălâncrav și Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu.
În contrast, șase unități au avut promovare de 100%: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 3 Copșa Mică, Școala Gimnazială Porumbacu de Jos și Școala Gimnazială Tilișca.
Comparativ cu anii anteriori, promovabilitatea din 2025 (83,6%) este în creștere față de 2024 (76,51%) și se apropie de nivelul din 2022 (84,3%).
La nivel național, județul Sibiu ocupă locul 14, fiind devansat de județe precum București (94%), Cluj (92,2%) și Brăila (89,4%).
Procesul de admitere în învățământul liceal va continua între 14 – 21 iulie, cu repartizarea computerizată programată pentru data de 23 iulie 2025.