12.9 C
Sibiu
vineri, 11 iulie, 2025

Tabără de Vară în natură pentru copiii defavorizați

Știri din Județ

Publicitate
Vara aceasta, 30 de copii din Cisnădie și localitățile învecinate trăiesc o experiență de neuitat în mijlocul naturii, în cadrul proiectului „În natură ne mișcăm, sănătate câștigăm”. Proiectul se adresează în special copiilor defavorizați care beneficiază pe parcursul anului școlar de sprijinul Asociației „Speranță și Zâmbet” Cisnădie prin programul afterschool. Inițiativa este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, care susține activ dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor din comunitățile locale.

Din 9 iulie până în 14 iulie, copiii participă la o tabără educativă găzduită de pensiunea „Simina” din Rășinari, unde învață, se joacă și se dezvoltă frumos, departe de agitația urbană.

Pe lângă drumeții și activități recreative, programul include o gamă variată de ateliere teoretice și practice, cu scopul de a stimula dezvoltarea personală și socială a participanților:
Cultură, sport, mișcare și alimentație sănătoasă
Gastronomie și orientare în viață
Ecoturism, reciclare și protejarea naturii
Prevenirea bullying-ului, a consumului de alcool și droguri
Voluntariat, egalitate de șanse și socializare activă

Activitățile sunt gândite astfel încât să cultive spiritul civic, încrederea în sine și cooperarea între copii. Vizitele la gospodării tradiționale, concursurile tematice și atelierele creative completează o săptămână plină de învățăminte și voie bună.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri