Duminică, 13 iulie, are loc cea de-a 5-a ediție a Binder Lake Triathlon, o competiție care îmbină sportul de performanță cu solidaritatea. Competiția pornește de la Lacul Binder cu sosirea concurenților la Aria Sibiu. Evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv Aria pentru Sport, în parteneriat cu Asociația Sus Inima, și este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2025.
Ediția din acest an are o componentă profund umanitară: întreaga sumă strânsă din taxele de participare va fi donată către Asociația Sus Inima, pentru sprijinirea pacienților oncologici aflați în grija organizației. Astfel, participanții nu doar că aleargă, înoată sau pedalează pentru performanță, ci și pentru o cauză nobilă.
Competiția cuprinde trei probe (înot, ciclism și alergare) organizate pe categorii de vârstă și gen:
Copii 10–13 ani
Alergare: aproximativ 2 km
Ciclism: aproximativ 5 km
Copii 14–17 ani
Înot: 180 m (în Lacul Binder)
Alergare: 3 km
Ciclism: 7 km
Adulți
Înot: 600 m (în Lacul Binder)
Alergare: 3 km
Ciclism: 22 km (traseu off-road provocator)
Evenimentul promite o experiență sportivă completă, cu trasee atent pregătite, un decor natural de excepție și o atmosferă energizantă, deschisă tuturor celor care doresc să se implice.


