21.3 C
Sibiu
marți, 15 iulie, 2025

Întâlniri importante pentru dezvoltarea județului Sibiu: Primarii din Vurpăr și Porumbacu de Jos s-au consultat cu secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul PSD de Sibiu, Bogdan Trif, a organizat o întâlnire de lucru esențială pentru viitorul a două comune sibiene, profitând de prezența la Sibiu a secretarului de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, Alexandru Stoica.

Oficialul guvernamental s-a întâlnit, alături de deputatul Trif, cu primarii PSD Mihail Lienerth (Vurpăr) și Martincu Dorel (Porumbacu de Jos). Discuțiile s-au concentrat pe stadiul actual al proiectelor de investiții locale și pe noi oportunități de finanțare guvernamentală.

„Împreună cu cei doi primari, am analizat soluții concrete pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităților pe care le reprezintă. Am discutat despre priorități locale, despre ce fonduri pot fi accesate și despre cum putem colabora mai eficient între administrația locală și cea centrală, astfel încât să răspundem nevoilor reale ale oamenilor”, a transmis Bogdan Trif.

Deputatul PSD a subliniat că va continua să sprijine administrațiile locale care muncesc cu seriozitate pentru binele comunităților din județul Sibiu: „Împreună putem construi soluții viabile pentru fiecare localitate.”

Întâlnirile de la Vurpăr și Porumbacu de Jos marchează un pas concret în direcția unei colaborări strânse între Guvern și administrațiile locale, cu scopul de a accelera dezvoltarea rurală din Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ștrandul Cisnădie s-a redeschis oficial!