Un incident violent petrecut în Tălmaciu, județul Sibiu, a condus la deschiderea unui dosar penal pentru tentativă de omor calificat, după ce un bărbat de 37 de ani a lovit intenționat cu mașina două persoane aflate pe marginea drumului.
Potrivit unui comunicat transmis de procurorul Tegbo Cristiana, în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, evenimentul a avut loc în data de 14 iulie 2025, în zona intersecției dintre DN7 și strada Unirii din orașul Tălmaciu. Din primele cercetări reiese că incidentul s-a produs pe fondul unei stări conflictuale preexistente.

Concret, un șofer sibian a efectuat o manevră bruscă la dreapta cu autoturismul personal, accelerând în mod deliberat și lovind frontal două persoane aflate pe carosabil. Victimele, în vârstă de 28, respectiv 26 de ani, domiciliate tot în județul Sibiu, au fost proiectate pe asfalt la câțiva metri de locul impactului, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Inițial, ancheta a fost demarată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe. Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, care a schimbat încadrarea juridică a faptelor în „tentativă de omor calificat”, prin ordonanța emisă în aceeași zi, 14 iulie 2025.