4.1 C
Sibiu
marți, 16 decembrie, 2025

Ordin de protecție și brățară electronică pentru un bărbat din Rășinari care și-a amenințat fosta soacră

Știri din Județ

Publicitate
O femeie în vârstă de 56 de ani, din comuna Rășinari, a fost amenințată cu acte de violență de fostul ginere, chiar în timp ce se afla pe o stradă din localitate, împreună cu nepotul său minor.

Incidentul a avut loc în data de 15 iulie, în jurul orei 13:10, pe strada Giurculețului. Polițiștii Secției Rurale Șelimbăr au fost alertați telefonic de fiica victimei, care a reclamat comportamentul agresiv al fostului partener.

Potrivit anchetei preliminare, bărbatul în vârstă de 34 de ani, tot din Rășinari, ar fi amenințat-o pe fosta soacră din cauza unor neînțelegeri legate de respectarea programului de vizitare stabilit pentru fiul său minor.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent, motiv pentru care au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile. De asemenea, bărbatul a fost plasat sub monitorizare cu un dispozitiv electronic de supraveghere.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Șoferi prinși la volan fără drept de a conduce!

Meci în Cupa României pentru BC CSU Sibiu