Valentin Ivan, vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, a reprezentat interesele comunelor la două reuniuni guvernamentale de nivel înalt, cu impact direct asupra dezvoltării comunităților rurale. Întâlnirile, desfășurate sub egida Guvernului României, au vizat evaluarea PNRR și dezbaterea unui nou pachet de reforme administrative și fiscale.
Reuniunea 1: Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR
Sub conducerea ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, alături de vicepremierii Tánczos Barna și Dragoș Anastasiu, și cu participarea delegației Comisiei Europene, condusă de Celin Gover (DG REFORM), reuniunea a analizat stadiul actual al implementării PNRR și a trasat o foaie de parcurs fermă cu termen-limită: 28 august 2026.
Mesajul transmis de MIPE și CE:
Proiectele neîncepute sau imposibil de finalizat până în august 2026 vor pierde finanțarea PNRR.
Componentele C5 – Valul renovării și C10 – Eficiență energetică și Școli verzi rămân eligibile pentru comune, doar dacă există progres fizic real.
Componenta de sănătate include în continuare finanțarea pentru 100 de Centre Comunitare Integrate (CCI).
Se analizează realocarea fondurilor neutilizate către proiecte considerate „mature”.
În cadrul discuțiilor, Valentin Ivan a atras atenția asupra unui aspect critic:
„Nu s-a discutat alocarea de resurse pentru cheltuieli neeligibile și cofinanțări, o problemă acută în comune. Solicităm ca acest subiect să fie tratat distinct și urgent.”
Reuniunea 2: Consultări pe tema Pachetului II de reforme administrative și fiscale
Reprezentanții ACoR: Emil Drăghici (președinte), Valentin Ivan (vicepreședinte), Ghiorghe Bute (secretar general), Daniela Sofineti (consilier juridic) și Ștefan Sbiera (președinte CPSGCoOR), au participat la consultările conduse de premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Tánczos Barna și ministrul dezvoltării Cseke Attila.
Printre temele aflate în dezbatere:
Reținerea automată a datoriilor către bugetul de stat și local.
Suspendarea permisului de conducere pentru amenzile neplătite.
Reglementarea numărului de posturi în administrația locală, corelat cu dinamica populației.
Transferul competenței de autorizare a jocurilor de noroc către primari.
Reformarea bazei de impozitare a proprietăților.
Necesitatea unei descentralizări reale, însoțită de resurse bugetare – principiu susținut ferm de ACoR.
Apelul vicepreședintelui ACoR pentru primarii din țară
„Fac apel la toți colegii primari: depuneți toate eforturile pentru implementarea cu succes a proiectelor PNRR. Suntem într-un moment critic – tot ce nu va fi finalizat până în august 2026 riscă să fie pierdut definitiv. ACoR va continua să fie vocea comunelor în toate deciziile strategice ce privesc viitorul lor.”




