Cei care nu au vizitat încă satul Mălâncrav, comuna Laslea din județul Sibiu, au ocazia să-l descopere duminică, 27 iulie, în cadrul unei noi experiențe marca „Anii Drumeției”, un program dedicat ecoturismului, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.
Situat în inima Transilvaniei, Mălâncrav este un loc cu o puternică încărcătură istorică și spirituală. Aici a venit în repetate rânduri și Regele Charles al III-lea, pe vremea când purta titlul de Prinț de Wales. Satul adăpostește una dintre cele mai bine păstrate biserici fortificate din secolul al XIV-lea, locul unde se află mormântul prințului Mihai Apafi al II-lea. Interiorul bisericii impresionează prin cele 53 de fresce ce redau scene din Vechiul și Noul Testament, pictate în urmă cu aproape șapte secole.
Experiența din 27 iulie include o drumeție ghidată pe dealurile din apropierea satului, prin pădure, pe un traseu de aproximativ 10 km, cu diferență de nivel de 250 m.
Daniel Hegheș, ghidul traseului, promite o tură accesibilă, desfășurată la umbră, pe poteci largi, cu un nivel redus de dificultate:
„Vom avea parte și de o drumeție pe dealurile din apropierea satului, de-a lungul căreia vom discuta despre floră și faună. Distanta aproximativa este de 10 km, cu diferență de nivel de 250 m. Traseul se desfășoară prin pădure, la umbră, pe poteci largi, cu un nivel redus de dificultate. Dar facem destul efort pentru a stimula pofta de mâncare.”- a declarat Daniel Hegheș
Iar răsplata culinară va fi pe măsură. La finalul drumeției, participanții vor fi invitați la un Punct Gastronomic Local din Mălâncrav, unde vor putea degusta o tocană săsească autentică, preparată din carne de vită și capră, după rețete tradiționale păstrate de localnici. La desert, vor fi serviți hencleș sau gogoși de casă, în funcție de meniul final stabilit după numărul de participanți.
„Aici încă se mai prepară o tocană din carne de vită și capră după rețelele săsești. Este un răsfăț, mai ales că la desert vom avea hencleș sau gogoși. Meniul final îl stabilim în funcție de numărul de participanți.”- a mai adăugat Daniel Hegheș.
Drumeția face parte din programul „Anii Drumeției”, ce are ca scop dezvoltarea infrastructurii de drumeție din județul Sibiu și promovarea ecoturismului.
Mai multe informații și rezervări se pot face pe platforma oficială www.aniidrumetiei.ro sau prin aplicația mobilă Anii Drumeției, disponibilă în App Store și Google Play.



