18.2 C
Sibiu
marți, 22 iulie, 2025

Scriitorul Radu Vancu trage un semnal de alarmă: „Pentru sute de mii de copii din România, școala este salvarea. Iar salvarea dispare”

Știri din Județ

Publicitate
Scriitorul sibian Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și culturală, a relatat într-o postare recentă pe rețelele sociale o experiență profund tulburătoare trăită în cadrul unei inspecții școlare într-o școală din mediul rural al județului Sibiu. Mărturia sa scoate la lumină realitățile dure ale copiilor care trăiesc în sărăcie extremă și pentru care școala este adesea singura șansă la o viață mai bună.

„Am fost în ultimul deceniu în inspecții de grad didactic destul de numeroase – și prin toată țara. (…) Anul acesta una dintre inspecții a fost la o școală de la marginea județului Sibiu. Copiii erau buni, i-am lăudat – și pe ei, și pe profesoara lor”, a povestit Vancu.

Însă dincolo de performanțele elevilor și implicarea cadrelor didactice, scriitorul a descoperit o realitate cruntă: case improvizate fără curent sau apă, copii flămânzi și părinți reticenți în a-i trimite la școală. „Unui copil i se făcuse rău la oră, ceruse să fie lăsat acasă fiindcă-l durea burta. ‘Dar n-am mâncat nimic de ieri, de când a trecut trenul de Sibiu’, a spus băiatul”, a relatat Vancu, adăugând că laptele și cornul oferite la școală constituie pentru mulți dintre acești copii o masă vitală.

În acest context, Radu Vancu critică dur politicile de comasare și desființare a școlilor din mediul rural, despre care spune că „lovesc exact în acești copii” și le răpesc „singura salvare” – educația. „De asta spun cât de dezastruoase sunt aceste măsuri. (…) Și mai ales asupra școlilor & bibliotecilor din rural. Fiindcă ele sunt, pentru sute de mii de copii ai României, salvarea.”

Postarea a devenit rapid virală, generând reacții puternice în mediul online și punând în discuție din nou vulnerabilitățile majore ale sistemului de educație din România, în special în zonele sărace.

Context: comasarea școlilor în mediul rural

Ministerul Educației a anunțat luna aceasta un proiect de comasare a unităților de învățământ sub pretextul eficientizării cheltuielilor, dar măsura a fost criticată de numeroși profesori, părinți și organizații civice. În sate izolate, dispariția unei școli poate însemna abandon școlar sau imposibilitatea accesului zilnic al copiilor la educație.

Mărturia lui Radu Vancu vine ca un nou apel la reevaluarea acestor decizii administrative și la investiții prioritare în educația rurală.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri