Cristiana Sofia Damian la doar cei 15 ani ai ei, este deja un nume cunoscut în lumea muzicii ușoare din România și nu numai. Tânăra a reușit să transforme pasiunea pentru muzică într-o carieră în formare, cu o maturitate impresionantă. Cristiana a debutat în muzică la vârsta fragedă de 5 ani, iar de atunci nu s-a oprit din a urca pe scenă, a învăța și a câștiga.

A colaborat cu nume importante din muzica românească precum Ozana Barabancea, Viorel Gavrilă, Codruț Croitoru, dar și din străinătate cu personalități importante precum Cătălina Mirică și Guillaume Marchand, pianistul lui Céline Dion. A urcat pe scene din România, Canada, Italia și Dubai, a compus și lansat piese proprii și a devenit membră a „Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România” din 2023. A compus și înregistrat piesele “Never Give Up”, „Rise Up” și „Nu Voi Uita”, ultima dintre ele fiind distinsă recent cu Premiul I la categoria Creație a Festivalului- concurs Național „Cununa Petrolului”, unde anul acesta a câștigat și Marele Trofeu. Cristiana este elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde a fost și redactor-șef al revistei școlii. Tânăra este deja o mică compozitoare, pianistă, pasionată și practicantă de șah la un nivel înalt, pasionată și de chitară de vreo 2 ani, iubitoare de literatură și arte. Are propriul canal de YouTube cu piesele de la concursurile sale și își promovează muzica constat pe rețelele de socializare pentru ca mesajul ei să ajungă la câți mai mulți oameni. Visul ei este să studieze muzica la prestigiosul Colegiu de Muzică Berklee din Boston SUA, dar până acolo, își scrie deja povestea unei cariere extraordinare…

De unde a pornit totul?
Cristiana a început să cânte la doar cinci ani, într-un cor de copii coordonat de o soprană de la Filarmonica de Stat din Sibiu. La vârsta de șase ani, a început cursurile de canto la Palatul Copiilor Sibiu, sub îndrumarea profesorului Claudiu Botoroagă și în paralel a început studiul pianului, înțelegând că muzica trebuie abordată și prin înțelegerea unui instrument. A urmat apoi o evoluție solidă alături de profesori apreciați: profesoara Olivia Scrobote de la Liceul de Arte din Sibiu, profesoara Dominique Simionescu de la Palatul Copiilor Sibiu, Mira Boțocan, vocal coach, cofondatoare “ Feel Dare Sing”, care a pregătit concurenții la “Vocea României”, precum și cu celebra soprană Ozana Barabancea alături de care a urcat pe scena Teatrului Elisabeta din București, în compania orchestrei “Lumini Sonore” și a unor invitați de marcă precum Arlinda Morava, Cristian Faur, Vlad Miriță, Ina Elena Dincă și Codruț Croitoru, acesta din urmă compunând piesa originală „Ce e rău, ce e bine”, interpretată de Cristiana în cadrul spectacolului.
Din 2023, a urmat apoi colaborarea cu maestrul compozitor și dirijor Viorel Gavrilă cu care a abordat o tehnică vocală nouă, implementată de Aura Urziceanu, alături de care a lucrat maestrul.
În prezent, începând din 2024, se pregătește la Sibiu cu profesorii de canto și pian Mihaela și Mihai Pîțan, renumiți cântăreți de jazz ai Sibiului, cu o bogată experiență profesională în domeniu, profesori cu care rezonează foarte mult, evoluând foarte frumos atât la pian, cât și vocal.
După finalizarea Festivalului “Cununa Petrolului”, unde compozitorul și muzicianul Adrian Daminescu a fost președintele juriului, urmare a aprecierii calităților ei artistice, Cristiana a început o colaborare cu acesta în compoziție muzicală.

„Muzica este felul în care sună viața”
Acesta este motto-ul după care se ghidează Cristiana. Pentru ea, muzica este formă de exprimare și identitate. Pentru ea, comparativ cu alte persoane, pandemia nu a fost un episod de stagnare, ci un impuls pentru evoluția sa.
„La 5 ani am început să cânt într-un cor cu o doamnă soprană numită Melinda Samson. Apoi am continuat la Palatul Copiilor și cred că în perioada pandemiei am început să iau mai în serios muzica și am început să cânt din ce în ce mai mult. Au observat și părinții mei cât de pasionată sunt de muzică și am început să particip la mai multe festivaluri, la concerte și la evenimente. Cu timpul, pur și simplu a devenit un lucru din ce în ce mai important pentru mine și acum nu cred că aș putea să trăiesc fără muzică. Cred că ceea ce îmi place la muzică este faptul că pot să-mi exprim sentimentele și tot ceea ce simt atunci când cânt și este ceva ce mă reprezintă foarte mult.”
Modele muzicale și viziune artistică
Stilul Cristianei este profund influențat de artiștii internaționali, dar și de muzica clasică românească. Este o artistă care studiază cu atenție interpretarea, trăirea și tehnica altora. A fost marcată de concertul artistei Raye susținut în România, spunând că a fost „cel mai frumos concert din viața mea”.
„Îmi place în general muzica veche internațională, îmi plac artiștii precum Raye, Fauzia, Brian Adams și Whitney Houston, sunt pasionată și de muzica românească, dar eu mă văd ca un artist internațional pe viitor.”
În Canada a și participat la spectacole susținute de Brian Adams, Rod Stewart și canadiana Charlotte Cardin

Elevă la „Gheorghe Lazăr”: între științe și arte
Cristiana urmează profilul științe-bilingv engleză- franceză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Este elevă cu rezultate foarte bune și reușește să îmbine studiile cu viața artistică, uneori cu eforturi mari, dată fiind complexitatea acitivităților ei constante. Învață intensiv limba franceză, care îi și place foarte mult, fiind foarte melodioasă în muzică, limbă pe care o consideră esențială în contextul legăturilor ei culturale cu Canada.
„Sunt la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din clasa a V-a. Mereu am vrut să intru la această școală și când am dat examenul de intrare în clasa a V-a, am avut foarte multe emoții știind că este o școală prestigioasă și că este greu să intru. Dar odată ce am început să merg la ore acolo, mi s-a părut că nu este doar vorba despre învățat, ci despre legăturile care se formează, ca într-o familie. Pot spune că m-am atașat foarte mult de școală și de colegi. Așa că în clasa a opta am tras din nou foarte tare la examen și am intrat tot aici pe un profil foarte bun la științe bilingv cu nota 9.45. În gimnaziu am făcut timp de patru ani germană, dar când a fost trecerea spre liceu, m-am gândit că mi se potrivește mai mult franceza și este o limbă mult mai frumoasă.”

Călătorii muzicale: Canada, Dubai, Milano
A cântat la festivaluri și gale în Montréal, Québec, Dubai și Milano. A susținut recitaluri în fața publicului internațional, a urcat pe scenă la Milano Fashion Week și la World Fashion Festival Dubai.
„În perioada pandemiei am participat la un concurs online pentru românii din străinătate, unde am cunoscut o doamnă muzician care a fost în juriul acelui concurs, numită Cătălina Mirică, care m-a invitat să cânt în Canada. Așa că în total am fost de trei ori în Canada și sperăm să mai mergem și pe viitor, pentru că este un loc minunat și am creat foarte multe legături cu oamenii de acolo. De acolo, am fost apoi invitată în Dubai la un festival de modă și la Milano Fashion Week, unde am cântat.”
Despre experiența de la Milano, Cristiana ne-a mărturisit:
„Mi-a plăcut în primul rând pentru că este Italia și mi se pare cea mai frumoasă țară posibilă. Dar pe lângă asta mi s-a părut că toată lumea era unită și am avut o experiență pe care n-aș fi vrut să o ratez. Mi-a plăcut foarte mult să cânt acolo, era un mediu foarte frumos. Am cântat bineînțeles și o piesă în italiană, numită “Adagio”, interpretată de Lara Fabian, cu care am impresionat publicul.”
Șahul: prima pasiune premiată
Înainte ca muzica să-i devină drumul principal, Cristiana a fost pasionată de șah, o lume a strategiei și a răbdării, care i-a oferit primele recunoașteri oficiale. A învățat șah de la un mare maestru, Gheorghe Rășinaru din Sibiu cu care la vârsta de 6 ani a câștigat primul premiu important, la nivel internațional, la Festivalul Internațional de Șah Cap Aurora- FISCA 2016, unde a luat Premiul I la categoria ei de vârstă și a continuat să participe la alte concursuri an de an, inclusiv la Olimpiade Naționale de Șah, câștigând locul I pe județ în 2024, calificându-se la etapa națională unde a obținut un rezultat bun, de asemenea. Consideră că șahul a ajutat-o să-și dezvolte gândirea strategică și răbdarea.
„Am început să joc șah, cred că de la 5 ani, la Clubul Juvenil Șah Sibiu, cu doamna Popa Bianca, fiica marelui maestru Gheorghe Rășinaru, cu care am continuat apoi să aprofundez șahul, dar din păcate acesta a murit. Dar el m-a inițiat spre această lume a sportului minții și m-a învățat cum să joc și a devenit o pasiune foarte mare pentru mine. Primele mele premii sunt din șah, primii mei bani câștigați sunt din șah și consider că acest sport îți dezvoltă mult gândirea.”
În paralel, a explorat și alte forme de expresie muzicală. A început să studieze chitara clasică și modernă, pe lângă pian, la care deja studiază la nivel de performanță.
„Am început să fac chitară, cred că de câțiva ani buni, dar a fost cu întrerupere, pentru că deja fac și pian de performanță de la o vârstă destul de mică, de la 6-7 ani… Pentru un necunoscător, cred că este destul de greu atunci când o iei de la zero cu un instrument dificil, de exemplu pianul, dar niciodată nu este imposibil. Consider că muzica este unul dintre cele mai frumoase lucruri și ar trebui să fie încercat de oricine.”
Un palmares impresionant
Cristiana a obținut peste zeci de trofee și distincții la nivel național și internațional, printre care se numără Marele Trofeu și Premiul I la Secțiunea Creație în cadrul Festivalului Național „Cununa Petrolului” anul acesta, Marele Trofeu „Viorela Filip” la Festivalul „Music my love”, Trofeul Festivalului „Deva Music Star” în 2023, Trofeul de Excelență Domi Music Star la Hermannstadt Fest în 2022, precum și Premiul I la ART MUSIC FESTIVAL în anul 2023 atât la categoria pop românesc, cât și la pop internațional. De asemenea, a fost recompensată cu Premiul special Crina Mardare la „Masterclass – Entertainment – Debut” din Brașov în anul 2022 și cu Premiul de Excelență și Premiul Special la Festivalul „Împreună de Crăciun” din Canada.

Revista școlii și postura de redactor-șef
A participat activ la publicarea a șase numere de revistă până acum, a și coordonat redactarea la revista gimnaziului și se implică și acum la revista liceului. Spune că partea cea mai dificilă este „să găsim mereu informații noi și să facem totul interesant”.
„Când eram în clasa V-a, m-am dus cu o prietenă la bibliotecă și m-am întâlnit cu doamna bibliotecară care mi-a povestit despre revista școlii și am decis să mă implic. Actual sunt redactor și la revista liceului și îmi place foarte mult ceea ce fac. Uneori mi se pare că este un pic dificilă această muncă, dar merită pentru că simt că mi se potrivește.”

Viața de zi cu zi: echilibru între muncă și vis
Cristiana este un model de echilibru între muncă și pasiune, ne mărturisește că uneori renunță la timpul liber, dar niciodată la visul ei:
„Încerc să îmbin muzica cu școala și cu timpul liber, pentru că consider că am nevoie și de timp liber ca să pot să le fac pe toate. Uneori este greu, recunosc, uneori renunț la timpul liber pentru a putea să fac pe cele mai importante lucruri din viața mea muzica și învățatul.”
Primul cântec nu se uită niciodată…
„Primul cântec cântat de mine pe scenă a fost Mai frumoasă de la Laura Stoica. Era un eveniment la Muzeul Astra, aveam 4 sau 5 ani când am cântat. Recent am cântat o piesă compusă de mine numită Nu Voi Uita și Je Suis Malade a Larei Fabian.”
Visul Cristianei: Berklee College of Music
Cristiana își dorește să studieze la Berklee College of Music din Boston. Deja urmează un program de mentorat pentru a-și pregăti aplicația pentru acest colegiu de prestigiu, ne mărturisește că se gândește și la alte opțiuni internaționale, dar Berklee rămâne ținta ei principală.
„Cel mai mare vis al meu este să ajung la Berklee, pentru că acesta este viitorul meu și nu îmi pot imagina viața mea fără muzică. Este foarte dificil să ajungi acolo și din acest motiv nici nu-mi fac foarte mari speranțe, dar totuși nu renunț, pentru că dacă renunțam până acum, n-aș mai fi avut motivația să lucrez atât de mult zi de zi pentru visul meu.”

Disciplina unui artist: vocea “instrumentul” Cristianei
Deși pare greu, pentru Cristiana aceste reguli fac parte din rutina zilnică. Face vocalize zilnic și studiază compoziția în mod constant.
„Nu am voie să mănânc înghețată, nici vara. Deși mai fac uneori excepții, nu mă abat complet de la aceste reguli benefice pentru mine. Trebuie să mă îmbrac mereu foarte, foarte bine, când este frig și trebuie să-mi încălzesc vocea cu vocalize înainte să cânt, practic să-mi exersez zi de zi intrumentul meu: vocea.”
Mesaj pentru cei care vor să înceapă în domeniul muzical
Cristiana crede că uneori ambiția este mai importantă decât talentul și că orice vis poate deveni realitate dacă este urmărit cu pasiune și perseverență.
„Pentru cei care vor să se apuce de cântat sau care se gândesc la a cocheta cu muzica, cel mai important mesaj cred că ar fi să nu vă opriți, chiar dacă uneori vi se pare destul de greu… Trebuie să continuați și trebuie să vă gândiți că totul o să merite la un moment dat…”

Cum este Critiana de fapt?
Pentru că realizările ei o descriu de la sine ca o tânără înzestrată cu multe talente valoroase pentru care muncește zilnic să le prefecționeze, am dorit să aflu și cum se descrie chiar ea însăși:
„M-aș descrie o persoană foarte prietenoasă, foarte ambițioasă… Când au nevoie prietenii de mine, mereu sunt acolo și sunt o persoană pe care te poți baza în caz de orice. Nu țin neapărat să devin un artist mare, cât țin să am succes pe plan propriu, adică să fiu eu mândră de mine și să am o viață în care să fie inclusă muzica.”
Cristiana Damian este un exemplu rar de maturitate, ambiție și talent artistic la o vârstă atât de fragedă, drumul ei abia începe, dar ceea ce a realizat până acum este deja impresionant. Totuși „povestea ei muzicală” nu s-a terminat aici, pentru că zi de zi Cristiana mai adaugă câte ceva la portofoliul ei impresionat, care într-o zi fie că o va duce la Berklee sau oriunde altundeva în lume, Cristiana va transmite mereu aceeași emoție muzicală care o definește…

Pentru a o cunoaște mai bine pe Cristiana, mai jos este o monstră a talentului său, iar cei care doresc să o susțină în parcursul ei muzical sunt invitați să se aboneze la canalul ei de YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCKOdV24jb4A1BS2pYuFcfyQ
Melodii interpretate de Cristiana: Cristiana – Între ieri și azi
Cristiana – Je suis malade(cover)
Rețelele de socializare Instagram și TikTok: cristiana__damian
Facebook-ul oficial al Cristianei: https://www.facebook.com/profile.php?id=100084635025334