Festivalul ARTmania revine în forță la Sibiu în acest sfârșit de săptămână, aducând în Piața Mare din centrul istoric doi dintre cei mai apreciați chitariști ai scenei rock internaționale: John Petrucci membru fondator al trupei Dream Theater și Nuno Bettencourt chitaristul trupei Extreme.
Ajuns la cea de-a 18-a ediție, ARTmania își păstrează statutul de festival-reper pentru fanii rockului și metalului progresiv din Europa Centrală și de Est. Pe lista artiștilor care au concertat aici de-a lungul anilor se regăsesc nume sonore precum Korn, Serj Tankian (System of a Down), Opeth, Nightwish, Porcupine Tree, Meshuggah, Testament, Wardruna sau Steven Wilson.
Capul de afiș al acestei ediții este, fără îndoială, Dream Theater, considerată una dintre cele mai influente trupe ale metalului progresiv. Vineri, formația urcă pe scena din Sibiu în formula originară, cu Mike Portnoy la tobe, revenit recent alături de colegii săi John Petrucci, James LaBrie, John Myung și Jordan Rudess. Trupa este laureată a premiilor GRAMMY, cu o discografie impresionantă de 15 milioane de albume vândute și piese care au făcut istorie, precum The Alien, Pull Me Under sau A Change of Seasons.
Dream Theater lucrează în prezent la al 16-lea album de studio, primul în această componență după mai bine de 15 ani, după reuniunea oficială cu Portnoy în 2024. Concertul de la ARTmania se anunță un moment special pentru fanii din România, întrucât marchează întoarcerea unei formule legendare pe scenă.
Tot în premieră la Sibiu va concerta și trupa Extreme, aducând energia inconfundabilă a anilor ’90 și hituri precum „More Than Words” și „Get the Funk Out”. Prezența chitaristului Nuno Bettencourt, apreciat la nivel mondial pentru virtuozitatea și stilul său exploziv, completează o ediție cu adevărat spectaculoasă.
Informații detaliate despre bilete și programul complet al festivalului pot fi accesate pe site-ul oficial: www.artmaniafestival.ro.