29.1 C
Sibiu
vineri, 25 iulie, 2025

Raluca Turcan: „Un ministru al Culturii nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână”

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul PNL Raluca Turcan trage un semnal de alarmă dur cu privire la o posibilă măsură anunțată de actualul ministru al Culturii, care prevede închiderea muzeelor, instituțiilor de spectacol și bibliotecilor în weekend, începând din toamnă.

„Cu toată prețuirea pe care o am pentru actualul ministru al Culturii, trebuie să spun răspicat: nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână.”- afirmă Raluca Turcan, într-o declarație publică.

Fost ministru al Culturii, Raluca Turcan recunoaște că actualul contract colectiv de muncă, semnat de fosta ministră Natalia Intotero, include sporuri care pun presiune pe buget, dar consideră că a renunța la deschiderea în weekend nu este o soluție acceptabilă.

„Dar un ministru al Culturii nu se uită neputincios la un document și ridică din umeri. El intră în dialog, caută soluții legale și le aplică, chiar dacă asta înseamnă negocieri dificile sau rezistență internă. Între a închide porțile culturii în fața oamenilor și a sta de vorbă cu angajați care cer mai mult sprijin – pe bună dreptate pentru muzee și biblioteci, căci angajații au salarii foarte mici – alegerea unui lider adevărat este clară.”

Raluca Turcan insistă că problema nu este una pur administrativă, ci una de valoare națională.

„Aceasta nu e o problemă administrativă. Este o problemă cât o țară de mare. Este despre educație și despre ce alegem să fim ca societate.”

În opinia sa, un lider autentic ar trebui să aleagă să mențină deschise porțile culturii pentru public, chiar dacă asta implică un efort suplimentar de dialog cu angajații care, spune ea, „cer mai mult sprijin pe bună dreptate”.

În încheiere, Raluca Turcan îi adresează ministrului un apel ferm:

„Domnule Ministru, nu vă feriți de soluții. Căutați-le. Le avem.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează instalator!