30.2 C
Sibiu
vineri, 25 iulie, 2025

Reacția DGASPC Sibiu în cazul fetiței exorcizate la Dumbrăveni

Știri din Județ

Publicitate
După ce Sibiu Independent a publicat, în exclusivitate, cazul fetiței exorcizate la Dumbrăveni, subiectul a fost preluat și de presa locală, ceea ce a pus presiune pe autorități.

Reamintim faptul că, într-un material video postat pe TikTok se poate observa cum o fetiță de aproximativ 15 ani este exorcizată de către o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani. Femeia, pe un ton autoritar, îi adresează în mod repetat întrebări și comenzi fetiței, vizibil speriate, în cadrul unui așa-zis ritual de exorcizare. I se cere să spună câți „draci” are în ea, cum o cheamă, și să mărturisească tot ce a „făcut rău”. După câteva minute, copila este forțată să repete rugăciuni și să declare că a fost rea, că nu a ascultat de Dumnezeu și că se căiește.

Reacția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu

„În data de 22.07.2025, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a fost sesizată cu privire la materialul video ”minoră chinuită și supusă la ritual de exorcizare de către mamă”, apărut în mediul online, respectiv pe pagina de socializare TIK-TOK. Ținând cont de situația semnalată, rele tratamente aplicate minorului, conform legislației în domeniu, în prezent se desfășoară ample acțiuni de verificare și soluționare favorabile situației minorei, împreună cu reprezentanții Poliției Orașului Dumbrăveni. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu dezminte informațiile apărute în mass-media națională și locală, conform căreia situația minorei era cunoscută  la nivelul instituției. Aceste informații aduc prejudiciu imaginii DGASPC Sibiu si a angajatilor instituției. „ transmite DGASPC

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează instalator!