Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport din Mediaș va găzdui în 28 iulie evenimentul „Hai să (ne) cunoaștem!”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Mediaș prin Direcția pentru Cultură, în parteneriat cu echipa de robotică SNGine Team a Colegiului „Școala Națională de Gaz”. Activitățile vor începe la ora 10:00, pe strada Sticlei nr. 9, și se adresează în special copiilor cu vârsta de până la 14 ani pasionați de robotică, care își doresc să descopere mai multe despre acest domeniu.
La eveniment vor participa și copiii de la Centrul de zi al Direcției pentru Asistență Socială, voluntarii DooBeeGood, precum și cei de la Clubul de vară.
„Hai să (ne) cunoaștem!” este conceput ca un eveniment socio-educativ, menit să încurajeze dialogul între copii din generații diferite.
Programul include:
prezentări de roboți realizate de membrii SNGine Team
jocuri și activități interactive
discuții libere despre robotică, computere și tehnică
Voluntarii DooBeeGood vor pune accent pe importanța muncii în echipă, autodisciplinei și autonomiei în procesul de învățare.
Organizatorii își propun să creeze conexiuni între tineri, să îi ajute să dobândească noi concepte cu entuziasm și perseverență și să promoveze centrul comunitar ca spațiu dedicat activităților educative, recreative și sportive pentru copiii și adolescenții din Mediaș.