Primăria Sibiu a anunțat finalizarea studiului de fezabilitate pentru cele două coridoare verzi care vor fi amenajate în cartierele V. Aaron și Tineretului, proiecte care urmăresc extinderea și modernizarea spațiilor verzi și crearea de zone dedicate sportului, jocului și relaxării.
Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local, care va analiza indicatorii tehnico-economici. Investiția totală este estimată la peste 65 de milioane de lei, iar municipalitatea intenționează să obțină o parte din finanțare prin fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru.
“Extinderea și modernizarea spațiilor verzi din Sibiu este o direcție de acțiune asumată prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană. Prin crearea acestor coridoare verzi, aducem natura mai aproape de oameni, chiar în cartierele lor. Vom crea spații prietenoase cu mediul, dotate pentru sport, joacă și relaxare, utilizând soluții bazate pe natură care respectă și valorifică cadrul natural existent. Este o investiție importantă, de peste 65 de milioane de lei, iar pentru asigurarea unei părți din finanțarea necesară, vom depune acest proiect în cadrul Programului Regiunea Centru, în sensul obținerii de fonduri europene nerambursabile.” – a declarat Astrid Fodor primarul municipiului Sibiu.
Coridorul verde din Tineretului va fi amenajat în zona pârâului Rossbach și va include:
revigorarea vegetației pe 28.000 mp și plantarea a 700 de arbori, 4.000 de arbuști și 1.800 de plante perene
zone pentru sport cu echipamente de workout și mese de tenis,
locuri de joacă
alei, platforme de observare a naturii, bănci, cișmele și poduri pietonale
dotări smart: iluminat public inteligent, hotspot-uri WiFi și sisteme de supraveghere
Coridorul verde din V. Aaron, de-a lungul Văii Săpunului, va presupune:
curățarea și regenerarea terenurilor pe 48.200 mp și păstrarea vegetației mature
plantarea a 1.200 de arbori, 7.400 de arbuști și 4.700 de plante perene, precum și amenajarea de grădini de ploaie și 43.000 mp de zone verzi înierbate
spații pentru sport, locuri de joacă, alei, platforme de relaxare și un podeț pietonal
dotări smart: iluminat alimentat din panouri fotovoltaice, hotspot-uri WiFi, sisteme de supraveghere și soluții pentru stocarea apei pluviale pentru irigarea zonelor verzi
Prin aceste investiții, municipalitatea urmărește să aducă un plus de calitate vieții urbane și să creeze spații comunitare moderne și sustenabile în cartierele Sibiului.




