Publicarea articolului „Mămică revoltată după experiența trăită cu copilul la Spitalul de Pediatrie din Sibiu” a declanșat o avalanșă de reacții din partea sibienilor, în special pe rețelele sociale. Mărturiile mamelor, părinților și chiar ale unor foști pacienți conturează o imagine complexă, cu accente dramatice, asupra realității din sistemul pediatric local. De la lipsa de empatie până la lipsuri în pregătirea profesională și atitudini inadecvate, cetățenii își exprimă frustrările, dar și speranțele pentru o schimbare reală.
„Nu știu să pună o branulă. Copiii sunt vineți și traumatizați”
Cele mai frecvente acuzații vizează incompetența în manevrele medicale de bază, în special montarea branulelor la copiii mici:
„Habar nu au de a pune o branulă. Vai și amar de spitalele din România.” – M. M.
„Fetiței i s-a schimbat branula de 5-6 ori în 8 zile. Copiii plângeau doar când le vedeau pe asistente, știau ce-i așteaptă.” – M. L.
„L-au înțepat pe copilul meu de 7 ori până au găsit o venă. După ce l-au făcut vânăt de tot, am vrut să plec acasă.” – D. C.
„Cum să-i spui unui bebeluș de 3 luni că plânge ca un cățel? Ipocrizie maximă.” – E. O.
„Cadre plictisite și robotizate” – lipsa empatiei, un reproș recurent
Mulți părinți se plâng de atitudinea rece și lipsită de compasiune a unor cadre medicale, mai ales în secții unde emoțiile sunt intense:
„Sunt ca niște roboți, lipsiți de empatie. Scârbiți și plictisiți de ceea ce fac.” – A. N.
„Nu au milă când văd copiii că plâng. Îi țin cu forța, asistentele începătoare înțeapă la întâmplare.” – M. R.
„Dacă nu știi să vorbești, ești zero. Poți avea 80 de diplome.” – M. R.
„Cadrele sunt nervoase și țipă la mame: ‘Ce ai mamă de plângi și tu? Ați venit la spital, nu la hotel.’” – L. S.
„Pediatria din Sibiu – un loc în care părinții plâng alături de copii”
Reacțiile sunt adesea însoțite de amintiri traumatizante:
„M-am dus cu copilul de 7 luni cu febră 41. După 16 ore în spital, fără tratament, copilul era plin de vânătăi. M-au întrebat dacă să-i pună branula la cap sau la gât…” – I. E.
„Copiii sunt trași de mâini, ținuți cu forța. Nu mai este vorba doar de act medical, ci de lipsă de umanitate.” – U. C.
„Copil de 8 ani, certat că nu mănâncă singur. Avea dizabilitate. Am văzut cu ochii mei.” – V. A.
Voci echilibrate: „Sunt și cadre care fac tot ce pot”
În ciuda criticilor, o parte dintre comentatori atrag atenția că experiențele pot fi diferite și că există și personal dedicat în cadrul Spitalului de Pediatrie:
„Am stat câteva zile la ATI cu fetița mea. Asistentele au fost blânde, atente și pline de compasiune.” – G. P.
„Nu toate asistentele sunt așa. Eu am întâlnit și oameni care au făcut tot ce le-a stat în putință.” – A. P.
„Doar cei care lucrează în domeniu știu cât de greu este să găsești vene la bebeluși. Sunt și probleme de materiale, nu doar de personal.” – D. T.
Cereri pentru măsuri concrete: „Este nevoie de schimbare, nu de justificări”
Tonul general al părinților este clar: sistemul are nevoie de reforme reale, nu de justificări sau declarații formale.
„Mămicile care au trecut prin așa ceva să se unească și să facă reclamație la Ministerul Sănătății!” – S. B.
„E nevoie de aparate pentru detectarea venelor la copii, nu de experimente dureroase!” – D. C.
„Poate așa ajungem și la PRO TV, că altfel nu se schimbă nimic!” – L. B.
Concluzie
Articolul despre experiența traumatică a unei mame la Spitalul de Pediatrie din Sibiu a deschis o adevărată cutie a Pandorei. Zeci de părinți au împărtășit povești similare, dar și exemple de personal empatic și implicat. În lipsa unei reacții oficiale din partea spitalului, încrederea publică pare erodată. Ceea ce cetățenii cer, în mod clar, este o schimbare de atitudine, o profesionalizare reală și o reorganizare a modului în care sunt tratați cei mai vulnerabili pacienți: copiii.
Reacțiile nu mai pot fi ignorate. Spitalul de Pediatrie din Sibiu are obligația morală și profesională de a răspunde și de a-și asuma măsurile necesare.
