Direcția de Sănătate Publică Sibiu desfășoară până la sfârșitul lunii viitoare cea mai mare campanie de informare de până acum dedicată sănătății sexuale și a aparatului reproducător. Campania a debutat astăzi la Complexul de Servicii „Sfântul Nicolae” din Turnu Roșu, iar în total aproximativ 100 de beneficiari din centrele din județ vor lua parte la aceste întâlniri.
Campania se derulează în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și presupune sesiuni interactive în toate complexurile de servicii din județ. Specialiștii discută deschis cu beneficiarii despre modificările care apar în organism în funcție de vârstă, planificare familială, riscurile infecțiilor cu transmitere sexuală și metodele de protecție și contracepție.
”Ne-am dorit enorm de mult acest parteneriat și ne-am bucurat când am găsit deschiderea necesară! Consider educația sexuală esențială pentru dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a tinerilor. Ne bucurăm așadar că reușim să o ducem fix acolo unde este cu adevărat nevoie de ea. Tragem nădejde că, în urma acestor înâlniri, benefciarii vor se vor alege cu informații noi și le vor fixa și înțelege mult mai bine pe cele pe care le dețin deja în domeniul sănătății reproducerii. Avem nevoie de educație ca de aer în ceea ce privește sexualitatea și sănătatea aparatului reproducător! Tocmai de aceea, fac apel la toate instituțiile abilitate să ni se alăture și să ofere informație validă, pe înțelesul tuturor, acolo unde este nevoie, astfel încât să evităm aceste situații, în care ne trezim că avem copii cu copii în brațe. Evitarea unei sarcini nedorite este un avort în minus! Iar acest deziderat se realizează doar prin educație! Trebuie să înțelegem că, lupta împotriva avorturilor se dă exclusive prin educație corectă, iar aici sper să ne sprijine și reprezentanții Bisericii. Educația produce rezultate doar atunci când este făcută înaintea începerii vieții sexuale, iar acest lucru reiese cel mai bine din statistici, în special cele legate de sarcini la vârste fragede. Pe lângă specialiști e nevoie și de sprijinul părinților și al dascălilor. Reducerea gradului de infectare cu boli care odată contactate nu se vindecă niciodată, cum ar fi infecțiile cu HIV, sifilis, sau alte infecții transmise pe cale sexuală se face tocmai prin informare și încurajarea folosirii metodelor sigure de protecție.”-spune despre acest proiect, directorul executiv al DSP Sibiu, Horațiu Cojocaru.
DGASPC Sibiu subliniază relevanța acestor acțiuni pentru prevenirea sarcinilor la vârste fragede și a bolilor cu transmitere sexuală.
”Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu susține necesitatea și relevanța campaniilor de informare și educare în domeniul sănătății reproducerii, în special în rândul tinerilor, familiilor aflate în dificultate și altor categorii vulnerabile. Aceste campanii sunt esențiale pentru promovarea drepturilor beneficiarilor la educație pentru sănătate, acces la informație și luarea unor decizii în cunoștință de cauză, prevenirea riscurilro sociale și medicale cum ar fi sarcinile apărute la vârste fragede, marginalizarea social ori contactarea de boli cu transmitere sexuală. În calitate de instituție implicată direct în protejarea și sprijinirea copiilor și familiilor, DGASPC Sibiu își exprimă angajamentul de a sprijini și de a participa activ la astfel de campanii de promovare a sănătății reproducerii, prin activități de informare, consiliere, prevenție și educație pentru sănătate și mulțumește tuturor partenerilor pentru implicare.”– a declarat directorul general al DGASPC Sibiu, Liliana Agârbiceanu
Contextul local arată nevoia urgentă a unor astfel de programe: în 2024, 19 adolescente cu vârste sub 15 ani au devenit mame în județul Sibiu, iar numărul întreruperilor de sarcină a depășit 900 de cazuri. În evidențele DSP se află în prezent 225 de cazuri de HIV/SIDA, 8 cazuri de sifilis și 116 cazuri de alte infecții cu transmitere sexuală.
Campania face parte dintr-un program național coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică și se desfășoară simultan în toate județele din țară. În Sibiu, aceasta include și acțiuni de informare în spații publice, unde oamenii primesc detalii despre prevenție, controale medicale și metode sigure de protecție.




