Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă astăzi, 29 iulie între orele 10:00-21:00 în județul Sibiu.
Fenomene meteo așteptate sunt averse importante cantitativ. Se estimează că se vor acumula 30-40 l/mp și izolat de peste 50- 60 l/mp.
După cum se știe, la finalul săptămânii trecute, Cisnădie și Cisnădioara au fost afectate de inundații. Pentru a evita situațiile riscante, reprezentanții ISU Sibiu au transmis o serie de recomandări pentru populație:
- Evitați deplasările pe durata avertizării meteorologice.
- În situația manifestării vântului puternic, întrerupeți orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostiți-vă în imobile sau spaţii închise, care să vă asigure protecţia;
- Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.
- Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.
- În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.
- Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză.
- Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.
- Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.
- Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.
- Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.
În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.