Orașul Sibiu găzduiește pe 31 iulie etapa locală de calificări și pe 16 august finala națională a Campionatului Național de Slam Poetry. Aflat la cea de-a doua ediție, concursul va aduce pe scena Teatrului Gong cele mai puternice voci ale poeziei performative din România. Câștigătorul Campionatului Național va reprezenta România la Campionatul European de Slam Poetry de la Berlin din 15–18 octombrie și are șansa de a ajunge, dacă se clasează în top 10 la Campionatul Mondial din Africa de Sud din 2026.
Evenimentul este organizat de Asociația Corpul Poetic, în parteneriat cu World Poetry Slam Organization, și este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu. Partenerii locali includ Teatrul Gong, OMG Publishing, Turtha Sibiu și alți susținători ai scenei literare contemporane.
După o primă ediție care a adus împreună o comunitate poetică diversă, Campionatul vine cu calificări în patru orașe mari din țară (Timișoara, București, Cluj și desigur Sibiu), o etapă online dedicată diasporei și celor fără acces la evenimente fizice și o scenă națională care poate deveni o rampă de lansare internațională.
Până la marea finală care va avea loc la Teatrul Gong din Sibiu, scena sibiană joacă un rol esențial: pe 31 iulie are loc etapa locală de calificări. Cei mai buni doi poeți din această rundă vor urca ulterior pe scena națională. În celelate orașe de selcție: a avut loc etapa de calificare la Timișoara în 26 iulie și urmează să aibă loc în 30 iulie la București și 2 august la Cluj.
Reguli de participare (valabile pentru toate etapele):
Poezia trebuie să fie creație proprie.
Maximum 5 minute.
Recitată pe de rost, fără foi, telefon, muzică sau recuzită.
În etapa online: participanții trebuie să trimită un video frontal cu ei recitând poezia, conform regulilor de mai sus. Participanții trebuie să trimită materialele până în 2 august, ora 00:00 la adresa corpul.poetic@gmail.com
Se califică primii 2 participanți din fiecare sesiune de calificare (fizică și online), pe baza deciziei juriului format din personalități active în scena literară și performativă.
Slam poetry este o formă de poezie performativă care pune accent pe sinceritate și experiență trăită, nu pe recuzită sau acompaniament. Fiecare participant are maximum 5 minute să livreze un text propriu, recitat pe de rost, în fața publicului.
Intrarea la eveniment este liberă, iar formularele de înscriere pentru etapa de calificare din 31 iulie se completează pe site-ul Corpul Poetic.



