Seara de 29 iulie a devenit un moment de neuitat pentru Sibiu. La Centrul Cultural „Ion Besoiu”, peste 500 de copii și tineri, cu vârste între 4 și 26 de ani, au urcat pe scenă cu sufletul plin de emoție și cu pașii învățați din tradiție, într-un spectacol care a adus în fața publicului bucuria pură a dansului popular.
Evenimentul a fost parte din proiectul „Copilăria în pași de dans”, o inițiativă născută din dragoste pentru folclor și pentru educația artistică a noilor generații. Proiectul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii” Sibiu, în colaborare cu Școala de Dans „Ioan Macrea” și Ceata Junilor, fiind sprijinit de Consiliul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Directoarea Silvia Macrea a vorbit cu emoție despre munca din spatele serii magice:
„Este un proiect pe care îl realizăm în colaborare cu Școala de Dans ‘Ioan Macrea’ și cu tinerii care formează Ceata Junilor. Acest proiect a început în urmă cu câteva luni. Este un proiect pe care ni l-am dorit, prin sute de ore de repetiții, prin hore ale satului, prin spectacole prezentate în diferite locații, pentru a arăta frumusețea folclorului, a tradițiilor și talentul copiilor noștri. În această seară, ne aflăm pe scena Centrului Cultural ‘Ion Besoiu’, într-un spectacol care adună peste 500 de dansatori de la vârste de patru până la 26 de ani. Generații și generații de copii și tineri vin să ne arate cât de frumos este dansul, cât de frumoasă este tradiția noastră românească.”
Sala a vibrat de aplauze, emoție și mândrie. Copiii, îmbrăcați în straie populare, dar și moderne, și-au spus povestea în pași de dans, îndrumați cu dăruire de coregrafii Alesea Sas, Livia Lazăr, Ioan Crăcea, Adriana Ioniță, Ovidiu Sas, Maria Cristea, George Ștreng, Adrian Dragomir și Adriana Preda. Fiecare moment a fost o punte între trecut și prezent, între satul românesc de odinioară și visurile vibrante ale noii generații.
Prezentatorul Traian Stoiță a ținut legătura caldă cu publicul, iar artistul invitat, Nicu Mâță, a oferit un plus de farmec serii.
„Copilăria în pași de dans” nu a fost doar un spectacol. A fost o confesiune colectivă despre ce înseamnă să crești cu rădăcini adânci și cu aripi gata de zbor. A fost despre România care trăiește în inimile copiilor, despre valorile transmise prin generații și despre puterea artei de a ne aduce împreună. O seară în care dansul a fost mai mult decât artă, a fost suflet.