25.2 C
Sibiu
vineri, 01 august, 2025

Se deschide o nouă clinică medicală în Șura Mică!

Știri din Județ

Publicitate
Comuna Șura Mică marchează un pas important în dezvoltarea serviciilor de sănătate prin deschiderea clinicii „Medical Casa”, situată chiar în centrul localității, pe strada Bisericii nr. 1. Începând cu 4 august, locuitorii din Șura Mică și din împrejurimi vor beneficia de consultații și tratamente medicale diversificate într-un spațiu dotat cu echipamente de ultimă generație și o echipă de medici dedicați.

Proiectul este inițiat de dr. Andreea Lupușor, medic de familie în comună, care își mută cabinetul din sediul Primăriei în noua clinică: „Ne dorim ca această clinică să fie mai mult decât un spațiu medical, să fie un loc în care oamenii se simt bineveniți, în siguranță și ascultați. Comunitatea din Șura Mică merită acces facil la servicii de calitate, chiar aproape de casă.”

Serviciile oferite includ:
Consultații de medicină de familie
Consultații de medicina muncii
Terapia durerii
Tratament și regenerare în vulnologie (vindecarea rănilor)
Podologie (îngrijirea medicală a picioarelor)
Ecografie
Spirometrie
EKG
Teste rapide de sânge (analize Point of Care)

Prin deschiderea Medical Casa, comunitatea locală primește un răspuns concret la nevoia de îngrijire medicală rapidă și diversificată, fără a fi necesară deplasarea în oraș. În plus, clinica își propune să își extindă specializările în perioada următoare pentru a răspunde cât mai complet cerințelor pacienților.

Medical Casa își așteaptă primii pacienți din 4 august, la noul sediu din Șura Mică, strada Bisericii nr. 1.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri