Joi seara, un incident rutier a avut loc în localitatea Fofeldea, județul Sibiu, soldându-se doar cu pagube materiale.
”Din verificările efectuate la fața locului, a reieșit că un bărbat de 48 de ani, aflat la volanul unui ansamblu format din tractor agricol și remorcă, ar fi tractat un alt ansamblu agricol format din tractor și căruță, condus de un alt localnic, în vârstă de 27 de ani. În timpul manevrei de tractare, vehiculul a acroșat un autoturism parcat pe marginea drumului, mutându-l pe sensul opus de mers”, a transmis IPJ Sibiu.
Ambii șoferi implicați au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele au indicat prezența alcoolului în aerul expirat. Bărbatul de 48 de ani a avut un rezultat de 0,81 mg/l alcool pur, dar a refuzat să ofere probe biologice. În cazul celuilalt șofer, de 27 de ani, etilotestul a indicat un nivel de 0,93 mg/l alcool pur, iar acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În plus, verificările au relevat faptul că ansamblurile agricole implicate în accident nu erau înmatriculate.
Poliția continuă cercetările la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului și a aplica măsurile legale corespunzătoare.