În spatele fiecărui pas de dans, al fiecărui costum popular și al fiecărui zâmbet de pe scenă se află o poveste. „Junii Sibiului”, cel mai vechi ansamblu folcloric din România, nu sunt doar artiști, ci păstrători de suflet românesc. De peste 80 de ani, acești oameni duc tradițiile bunicilor de la sat pe scenele lumii și, cel mai frumos, le transmit copiilor și tinerilor care cresc sub aripa lor.
Fenomenul „Junii Sibiului” a prins viață în Gura Râului, satul natal al regretatului Ioan Macrea, cel care a pus prima piatră la temelia acestei istorii. Astăzi, patru generații din familia Macrea continuă misiunea începută atunci: soția, fiicele, nepoții și strănepoții. Toți, împreună cu sute de dansatori, formează o mare familie care a transformat ansamblul într-un brand al Sibiului și într-un simbol al României.
Marți seară, la spectacolul „Copilăria în pași de dans”, micii și marii „juni” au arătat încă o dată cât de vie este tradiția. De la copii de patru ani până la veteranii ansamblului, toți au adus pe scenă jocurile, energia și emoția satului românesc.
„Nu a fost doar un spectacol de dans, a fost o poveste despre iubire și energie.”-spune Silvia Macrea, sufletul ansamblului și omul care ține aprinsă flacăra lăsată de Ioan Macrea.
Dar cine sunt acești „juni”?
Sunt copii care fac primii pași în lumea dansului la vârsta la care alții abia învață alfabetul. Sunt tineri care, în loc de vacanțe obișnuite, merg cu portul popular în Grecia, Franța sau America și arată lumii frumusețea României. Sunt părinți care, odată dansatori, își văd acum copiii pe scenă. Sunt bunici care aplaudă cu ochii în lacrimi și spun, așa cum a spus Ioana Văsîi: „Eu sunt la Junii Sibiului din 1970, de la vârsta de şase ani. ‘Copilăria în paşi de dans’ a fost un spectacol extraordinar realizat de copii, n-am cuvinte! Eu sunt mamă de instructor de dans şi bunica a doi dansatori, unul are 10 ani, celălalt 11 ani. Eu sunt optimistă privind viitorul folclorului românesc. Eu zic că dacă folclorul moare, murim toţi”
Și sunt și voci mici, dar puternice, cum este Sonia Barna, o fetiță de 12 ani care dansează de când avea trei ani și jumătate: „Îmi place să dansez. ‘Junii Sibiului’ sunt foarte buni şi sper ca într-o zi să ajung acolo. Eu dansez de la trei ani jumătate, urmează să fac 13 ani şi am fost şi în Grecia cu dansurile populare şi le-a plăcut foarte mult şi celor de acolo. Să veniţi şi voi la dansuri populare.”
Haideți să-i cunoaștem pe „Junii Sibiului”! Nu doar pentru spectacolele lor, ci pentru sufletul pe care îl pun în fiecare pas de dans. Pentru că prin ei, satul de altădată trăiește în orașul de azi, iar tradițiile noastre își găsesc viitorul în ochii strălucitori ai copiilor.
