17.4 C
Sibiu
duminică, 03 august, 2025

UNESCO Bus conectează Săptămâna Haferland și ICON Arts în Colinele Transilvaniei

Știri din Județ

Publicitate
Turismul responsabil din Colinele Transilvaniei primește un impuls major odată cu lansarea UNESCO Bus – Your Hop-On, Hop-Off in Transylvania, primul serviciu de transport turistic din regiune, disponibil publicului din vara acestui an. În perioada 1 – 3 august UNESCO Bus introduce curse speciale pentru a conecta două evenimente de referință: ICON Arts și Săptămâna Haferland.

Asociația Colinele Transilvaniei are ca scop dezvoltarea durabilă a comunităților locale din destinația ecoturistică certificată omonimă, spațiul dintre Sibiu, Sighișoara, Rupea și Făgăraș, în aria protejată Natura 2000 Podișul Hârtibaciului. Asociația este o unitate de management de destinație ecoturistică, care identifică, capacitează și promovează experiențe turistice responsabile, ce contribuie activ la dezvoltarea zonei, în armonie cu natura, cultura și oamenii locului. Alături de o rețea de peste 100 de operatori în turism, în parteneriat cu 47 de autorități publice locale și județene, dar și cu 25 de unități de învățământ, asociația dezvoltă un exercițiu unic de colaborare pentru un turism sustenabil, cu beneficii directe pentru localnici și care pune natura în centrul experienței turistice.

Proiectul, dezvoltat de Carpathian Travel Center în parteneriat cu Asociația Județeană de Turism Sibiu (Visit Sibiu County) și cu sprijinul destinației ecoturistice Colinele Transilvaniei, are ca obiectiv oferirea unei alternative sustenabile la transportul auto individual și facilitarea accesului la patrimoniul cultural și natural.

„UNESCO Bus este mai mult decât un mijloc de transport, este o invitație la a descoperi Colinele Transilvaniei în tihnă, cu grijă față de patrimoniu și natură. Ne dorim ca vizitatorii să se bucure de un turism lent, conștient și conectat la spiritul locului, iar acest serviciu le oferă exact acest cadru.”-a declarat Cristina Iliescu, managerul destinației Colinele Transilvaniei.

Proiectul oferă o soluție de mobilitate sustenabilă pentru zonele de patrimoniu, reducând amprenta de carbon și facilitând participarea la evenimente culturale fără grija traficului sau a parcărilor.

„Suntem mândri să operăm acest serviciu care conectează un patrimoniu valoros cu un turism de calitate. Cele trei rute ce leagă Sibiul, Brașovul și Sighișoara de satele din Colinele Transilvaniei funcționează cu program adaptat evenimentelor culturale majore și sunt gândite pentru a transforma fiecare drum într-o experiență.”- a declarat Alexandru Ujupan, Carpathian Travel Center.

Serviciul funcționează în regim hop-on hop-off, cu opriri lângă principalele atracții, la un tarif unic de 40 euro/persoană/zi, rezervările fiind disponibile online până la ora 13:00 în ziua evenimentului.

În afara curselor dedicate festivalurilor, UNESCO Bus leagă zilnic orașele Sibiu, Brașov și Sighișoara de satele cu biserici fortificate UNESCO – Viscri, Biertan, Saschiz, Valea Viilor – și de peisajele autentice ale Colinelor Transilvaniei.

În inima Transilvaniei, între Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Rupea și Făgăraș, Colinele Transilvaniei îmbină istoria și natura: 60 de biserici fortificate, cinci monumente UNESCO și o rețea de 500 km de trasee ecoturistice definesc una dintre cele mai mari zone protejate din România.

„Grija și respectul pentru patrimoniu, cultură și natură sunt firul roșu al acestui proiect. UNESCO Bus pune în valoare atât tradițiile, cât și un mod de a călători responsabil și conectat la comunitățile locale.”-au transmis reprezentanții destinației.

Programul complet al rutelor și detaliile despre rezervări sunt disponibile pe www.unesco-bus.ro.

Mai multe detalii pe site-urile: https://www.facebook.com/colineletransilvaniei/ www.colinele-transilvaniei.ro

https://www.youtube.com/channel/UCGMV1AhfA2g_apAbkw8EZGQ

https://www.instagram.com/colineletransilvaniei/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Scor egal în amicalul de la Mediaș

Un sibian a provocat un accident rutier pe A1

CSC Șelimbăr a cedat la limită la Oradea