19.1 C
Sibiu
marți, 05 august, 2025

Sistemul de salvare montană riscă blocajul din cauza lipsei de personal

Știri din Județ

Publicitate
Salvamont România trage un semnal de alarmă în privința viitorului salvării montane din țară, avertizând că, în ciuda dotărilor moderne și a profesionalismului recunoscut, sistemul riscă să intre în colaps operațional din cauza lipsei acute de personal și a blocajului legislativ care împiedică angajarea de noi salvatori.

Într-un mesaj public, structura națională a Salvamont arată că, deși gradul de răspuns la solicitări este de 100%, realitatea din teren reflectă un grad de acoperire a capacității operaționale de doar 17,85%. Aceasta înseamnă un dezechilibru alarmant între volumul de muncă și resursele umane disponibile, situație care se acutizează pe fondul creșterii numărului de intervenții din zonele montane.

„Sprijinul deosebit în alocarea de resurse finaciare si materiale de catre Consiliile judetene si locale a făcut ca , în ultimii 10 ani, Salvamont sa devina una dintre cele mai specializate structuri de salvare , cu o dotare de ultima generație, unica in tara, un adevarat etalon la nivel european. Din pacate , acest sprijin nu a fost corelat si cu un sprijin guvernamental care sa asigure cadrul legal pentru dezvoltarea numerica a resursei umane si realizarea unei structuri operative corect dimensionate.”-arată reprezentanții Salvamont România

Situația actuală: 326 de salvatori pentru un sistem național

În prezent, există doar 326 de salvatori montani angajați, un număr mult sub necesarul real. Pentru funcționarea în condiții sigure, este nevoie de cel puțin 300 de posturi noi, care ar asigura o acoperire de aproximativ 50% din necesar în primul an.

„Dacă serviciile publice Salvamont nu vor fi consolidate, prin stabilirea unui cuantum realist și proporțional al numărului de salvatori operativi, cu o recunoaștere a conditiilor de periculozitate, a riscurile și condițiilor extreme în care se desfășoară activitatea acestora, activitatea de salvare montana poate intra rapid in colaps . Solutia a fost identificata , nu impune cheltuieli mari , respectiv , doar deblocarea a cca 300 de posturi de salvatori montani la nivel national . Altfel , fara acesti noi salvatori care sa se alature celor 326 de salvatori montani angajați existenți in acest moment , si prin care sa se asigure o acoperire de cca 50% din necesarul real în primul an – funcționarea serviciului în condiții de siguranță va deveni imposibilă.”-specifică reprezentanții Salvamont România

Avertisment direct către decidenți

Salvamont România atrage atenția că ignoranța sau întârzierea luării unei decizii poate avea consecințe grave: scăderea eficienței intervențiilor și creșterea riscului de tragedii în zonele montane.

Ignorarea solicitărilor noastre justifică pe deplin temerea că, în absența unor măsuri urgente, eficiența intervențiilor va scădea, iar riscul producerii unor tragedii va crește exponențial. Într-un astfel de context, responsabilitatea nu va putea fi atribuită doar echipelor de intervenție, ci va aparține în mod direct decidenților care au ales să ignore avertismentele transmise din timp și în mod repetat. Este greu de înțeles de ce, în România, soluțiile vin adesea abia după ce se produce o tragedie, când acestea ar putea fi identificate și aplicate din timp, prin dialog real și sprijin concret, evitând astfel poate chiar pierderea de vieți omenești!

Apel către Guvern: permiteți angajarea salvatorilor

Reprezentanții Salvamont solicită Guvernului României să sprijine autoritățile locale, care deja și-au arătat disponibilitatea de a susține financiar cele 39 de structuri Salvamont din cele 25 de județe montane. Tot ce lipsește este cadrul legal pentru angajări, blocat la nivel guvernamental.

Deși legislația primară care reglementează activitatea Salvamont este considerată una dintre cele mai bune din Europa, este nevoie urgentă de o legislație secundară care să permită angajarea personalului necesar.

„Înțelegem situația actuală , dar solicităm factorilor de decizie din Guvernul României să fie alături de autoritățile locale si să le sprijine in eforturile pe care le fac pentru asigurarea unui climat de siguranță pe munte si de salvarea persoanelor accidentate în munți.Legislația specifică actuală care reglementează activitatea Salvamont este foarte bunî , chiar una dintre cele mai bune la nivel european, a permis dezvoltarea structurilor Salvamont la cel mai inalt nivel profesional , dar este nevoie sa fie susținută si de o legislație secundară care să deblocheze posturile necesare acestui serviciu de urgență. Consiliile Județene și locale doresc susținerea activității Salvamont , asigurarea resursei financiare pentru cei 300 de salvatori necesari în cele 39 de structuri de salvare din cele 25 de județe montane…”– au concluzionat reprezentanții Salvamont România

Sursa foto: pagina de facebook Salvamont România

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ursul și-a făcut prezența la Târnava