Un accident rutier a avut loc marți dimineață pe Valea Oltului, iar circulația între Rm. Vâlcea și Sibiu este blocată.
Cu puțin timp în urmă, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 7, la kilometrul 205+400 m, în apropierea orașului Brezoi.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, care, din primele verificări efectuate, au stabilit că în eveniment a fost implicat un singur autoturism. Acesta a părăsit partea carosabilă și a ajuns parțial în râul Olt.
În urma impactului, un stâlp de electricitate a fost afectat, iar circulația pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu este blocată temporar, pentru a permite intervenția echipajelor.


Conducătorul auto, cetățean turc, s-a autoevacuat și primește îngrijiri medicale la fața locului.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați la fața locului și să adopte o conduită preventivă în trafic.