Un bărbat din Mediaș a ajuns în arest după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie record. Valoarea indicată de probele biologice i-au determinat pe polițiști sa-l rețină pentru 24 de ore.
Ancheta a arătat că la data de 3 august, șoferul unui autoturism, un localnic din Mediaș, în vârstă de 31 de ani, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Acesta nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stanga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe strada Iacob Pisso.
La fața locului a fost solicitată prezența unui echipaj de poliție rutieră, care la testarea alcoolscopica a șoferului, a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea indicată de aparatul alcooltest fiind de 1,22 mg/l alcoolpur în aerul expirat.
„Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.La data de 5 august, având în vedere rezultatul comunicat de către medicina legală, care a indicat o îmbibație de alcool de peste 2 g/l alcool pur în litrul de sânge, pe numele bărbatului s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. Cercetările sunt continuate, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş”, a transmis IPJ Sibiu.