CineGold Sibiu găzduiește miercuri, 13 august de la ora 20:00, în cadrul programului „ESTE Filmul de Miercuri” avanpremiera documentarului românesc „O familie aproape perfectă”, regizat de Tudor Platon. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul și producătoarea Carla Fotea, ambii și protagoniști ai peliculei.
Filmul urmărește, în paralel, destrămarea unei familii și formarea alteia, pornind de la povestea personală a regizorului, care, după ce părinții săi au decis să divorțeze după 30 de ani de căsnicie, și-a început propria viață de familie. Documentarul are rating AP12 și este subtitrat în limba engleză.
Biletele, în valoare de 20 de lei, pot fi cumpărate online de pe pagina CineGold sau direct de la cinematograf, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Asociația ESTE FILM, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, și realizat în parteneriat cu instituții și organizații culturale din Sibiu și cu sprijinul RockFM, Zile și Nopți și Goodtime magazine.